O televiziune din Maroc a fost catalogată ca fiind o ”rușine” pentru jurnalism când a difuzat o emisiune în care era prezentat un tutorial pentru a ascunde ”urmele violenței domestice”. Emisiunea a declanșat un val de furie în toată lumea.
Segmentul a fost difuzat pe Channel 2M și a arătat-o pe make-up artist-ul Lilia Mouline explicând cum poate fi folosit machiajul pentru ascunde urmele de vânătăi de pe față.
”Sperăm ca aceste trucri de frumusețe să vă ajute sa vă continuați viața normală.” – a spus Mouline în cadrul emisiunii, dorind să promoveze Ziua Internațională a Eliminării Violenței împotriva Femeilor (25 noiembrie).
Mouline a vorbit despre cele mai bune produse de machiaj care pot ajuta la mascarea semnelor bătăii. Aceasta a recomandat fondul de ten cu subton galben, pentru că cel cu subton alb va scoate în evidență roșeața din jurul vânătăilor. Pudra translucentă pulbere a fost alegerea make-up artistului pentru a fixa machiajului la locul de muncă, pentru a nu se vedea vânătăile în timpul zilei.
O petiție a fost inițiată de High Authority of Audiovisual Communication (HACA) pentru a se lua măsuri împotriva televiziunii marocane. Petiția amintește faptul că ”Violența domestică nu se acoperă cu machiaj, agresorii trebuie condamnați.”
Televiziunea 2M a ținut să-și ceară scuze atât la televizior cât și online.
Un sondaj făcut în Maroc a arătat că 55% dintre femeile intervievate au experimentat violența conjugală și 13,5% violența în familie. Doar 3% dintre femei ajung să raporteze cazurile de violență.
Sursa foto Shutterstock
Citește și Violenţa domestică: De ce ne lăsăm agresate?