O româncă s-a aflat printre laureații din acest ai premiilor Ig Nobel, care recompensează cele mai trăznite cercetări științifice.
Gabriela-Alina Sauciuc, cercetătoare la o renumită universitate din Suedia, a câștigat la categoria antropologie. Românca a fost recompensată pentru că a descoperit că maimuţele de la zoo imită vizitatorii la fel de des pe cât vizitatorii imită maimuţele.
„Motivul pentru care ne aflăm aici este un studiu despre interacţiunile spontane dintre cimpanzei şi oameni, la o grădină zoologică din Suedia. Scopul nostru era să vedem dacă cele două specii de primate îşi imită reciproc maimuţărelile. Aşa a fost. Cel mai important, am observat că maimuţăreala a dus la prelungirea interacţiunii interspecii”, a afirmat Gabriela.
Doi americani care au folosit tururile într-un montagne russe ca mijloc de accelerare a eliminării unei pietre la rinichi au fost recompensați cu premiul Ig Nobel pentru medicină.
Pe de altă parte, cercetătorul Francisco Alonso a primit premiul Ig Nobel pentru pace, datorită studiului său privind proferarea de strigăte și injurii în timpul conducerii unui vehicul.
„Să ne amintim că oamenii folosesc mașinile și pentru a-și exprima dragostea, ceea ce este mult mai bine decât să le folosim ca mijloace pentru a semăna moartea”, a explicat cercetătorul.
Zece premii Ig Nobel sunt acordate anual cercetătorilor sau personalităţilor care au obţinut rezultate trăznite în diverse domenii – de la fizică, la economie, anatomie, medicină sau chiar pace.
De multe ori aceste descoperiri sunt inutile, incredibile, sau bizare şi stârnesc râsul.
Laureații primesc o diplomă scrisă de mână şi un cec de 10 trilioane de dolari zimbabweeni (1 dolar american echivalează cu 35.000.000.000.000.000 de dolari locali) emis în vremea când această ţară era afectată de hiperinflaţie.
Premiile Ig Nobel, create de editorul și fondatorul revistei Annals of Improbable Research, sunt menite să celebreze neobișnuitul, să onoreze imaginația și să încurajeze oamenii să gândească în mod neobișnuit.
Aceste premii sunt decernate în fiecare an cu o lună înainte de acordarea adevăratelor Premii Nobel.