O fetiță de șase ani o agasa cu întrebari. Nu știa că povestea lor se va încheia așa

01.05.2017, 08:02. Actualizat 01.05.2017, 11:36

– Bună ziua, doamna Petrescu. Vreți să vă jucați?

– Ce vrei să ne jucăm? – i-am răspuns cu jumătate de gură.

– Nu știu. Alege tu.

– Pantomimă?

Imagini superbe din noua casă a Elwirei și a lui Mihai Petre. Uite cât de simplu și frumos au amenajat și ce canapea spectaculoasă și-au pus în sufragerie! FOTO

Recomandarea zilei

– Nu știu ce e aia – a bufnit-o râsul.

– Auzi, dar tu unde stai?

Simplu și la obiect. Ce a spus Honorius Prigoană despre Adriana Bahmuțeanu, mama fraților lui și fosta soție a tatălui său

Recomandarea zilei

– Uite, acolo – mi-a arătat un bloc de lângă cel în care stăteam eu.

– Și la ce școală mergi?

– Nu merg la școală. Mama zice că suntem în vacanță.

Am plecat spre casă. Camelia mi-a spus că a fost o zi frumoasă. I-am zâmbit sincer. Mă simțeam mai bine.

Trei săptămâni mai târziu, căzusem în depresie destul de rău, aveam un atac de panică și am fugit spre plajă. Camelia și mama ei erau și ele pe plajă. Camelia a venit în fugă spre mine.

– Te rog, vreau să fiu singură – i-am zis.

– De ce?

– Pentru că a murit mama – am țipat.

– Oh, atunci e o zi proastă.

– Da, și era a fost la fel și mâine o să fie iar. Pleacă!

– Te-a durut?

– Ce să doară?

– Când a murit?

– Da, normal că a durut – i-am spus răspicat și am fugit.

Cam la o lună după moartea mamei, mă plimbam iar pe plajă. Am căutat-o cu privirea pe Camelia. Mă simțeam vinovată și mi-era rușine pentru ieșirea mea.

Am zărit-o pe mama ei plimbându-se pe plajă, am mers la ea și m-am prezentat în caz că nu mă mai recunoștea.

– Ah, doamna Petrescu. Camelia vorbea mereu de dumneavoastră. Dacă v-a deranjat vă rog să mă scuzați.

– Deloc, e un copil frumos. Unde e?

– Camelia a murit săptămâna trecută. Avea leucemie. Cred că nu v-a spus.

Mi s-a tăita respirația când mi-a spus.

– A lăsat ceva pentru dumneavoastră. Mă duc să aduc.

Am așteptat-o să se întoarcă. Mi-a adus un plic colorat pe care scria “Doamna P” de tipar, înăuntru era un desen pe o foaie A4. O plajă galbenă, marea albastră și o pasăre maro. Sub desen scria: Un pescăruș să-ți aducă bucuria.

M-a bufbnit plânsul și am luat-o în brațe.

– Îmi pare rău, îmi pare rău – am zis.

Desenul ei stă atârnat în biroul meu pentru a-mi aduce aminte de dragostea sinceră oferită de copila cu ochi albaștri.”

Sursa foto 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro