O fetiță de numai 11 ani din Thailanda s-a căsătorit în secret cu un bărbat în vârstă de 41 de ani din Malaysia, căsătorie care a condus la o investigație a autorităților.
Che Abdul Karim s-a căsătorit în secret cu cea de a treia soție a sa în Thailanda. Mariajul a fost făcut public de abia după ce una din soțiile acestuia a făcut o plângere la poliție, relatează Daily Mail.
Fetița în cauză urmează să se întâlnească cu autoritățile malaysiene pentru a discuta despre această căsătorie.
Potrivit primului ministru al țării susține că această căsătorie este ilegală deoarece nu a fost aprobată de Shariah. Fetițele musulmane sub vârsta de 16 ani se pot căsători doar cu consimțământul părinților și a unei judecate a Shariah.
În același timp, bărbații musulmani din Malaysia au voie să aibă până la patru soții.
Che Abdul Karim, care este dealer de deșeuri de cauciuc și imam într-un oraș din Malaysia, are deja două soții și șase copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani.
O fotografie în care bărbatul apare ținând-o de mână pe noua lui soție a fost postată pe site-urile de socializare, însă a fost ștearsă rapid.
Se pare că părinții fetei au fost de acord cu această căsnicie. Acum, bărbatul spune că va aștepta până ce copila va împlini 16 ani pentru a se formaliza căsătorie și în Malaysia.
„Știu că cea de-a treia mea soție are doar 11 ani, că nu merge la școală și trebuie să împlinească 16 ani ca să putem locui împreună. Ea este de acord cu toate acestea”, a declarat Che Abdul Karim.
Acum, oficialitățile investighează dacă părinții au aprobat căsătorie din cauza sărăciei. Ei lucrează la firma lui Abdul Karim.