De cele mai multe, nașterea indusă are loc atunci când există motive medicale serioase. Însă, în cazul unei femei din Texas, Statele Unite, motivul a fost cu totul altul. Extrem de emoționant și de dramatic deopotrivă: tatăl copilului era bolnav de cancer în fază terminală.
Diane (31) și Mark Aulger (52) erau deja părinții a patru copii. O familie, mare, unită, dar greu încercată de boala cruntă tatălui: cancer la colon, în stadiul trei. În momentul în care soția sa a rămas însărcinată cu cel de-al cincilea copil, Mark a avut un motiv în plus să lupte cu boala.
După opt luni de chimioterapie, Mark a aflat că a învins cancerul. În același timp, soția lui era însărcinată cu cel de-al cincilea copil, care avea să fie o fetiță. Însă după doar câteva săptămâni, bărbatul a început să se simtă din nou rău. Lunile de chimioterapie l-au lăsat cu o fibroză pulmonară, iar în data de 16 ianuarie a aflat că mai are de trăit doar o săptămână.
În aceste condiții nu și-ar fi putut cunoaște fetița care urma să se nască peste o lună. Însă Diane a luat o decizie extremă.
A renunțat la planurile sale de a naște natural și a apelat la inducerea travaliului pentru ca Mark să-și vadă fetița înainte de a muri. Medicii au fost de acord, iar Diane a născut chiar lângă patul de moarte al soțului său, care a fost adus în sala de operații.
„Vorbea fetiței aflată în burtică atunci când eram însărcinată. Era foarte încântat de ea”, a povestit Diane într-un interviu.
Fetița, care a fost numită Savanna, a venit pe lume pe 18 ianuarie, iar Mark a fost prima persoană care a ținut-o în brațe. În ziua în care s-a născut copilul, nivelul de oxigen al bărbatului a fost ridicat, povestește femeia:
„A ținut-o în brațe 45 de minute, plângând încontinuu în tot acest timp”.
A doua zi, Mark a intrat în comă şi, cinci zile mai târziu, pe 23 ianuarie, a murit.
Citește și – Era însărcinată și servea la mese, dar o simplă notă de plată i-a schimbat viața
Citește și – Când a aflat că este însărcinată i s-a făcut frică. Ce a urmat e o lecție pentru viitoarele mămici
Foto – Shutterstock