O femeie despre care se crede că este cea mai bătrână persoană din lume a povestit că a dus o viață grea și că a avut o singură zi, în cei 129 de ani ai săi, în care a fost cu adevărat fericită.
Potrivit pașaportului său rus și a actelor de pensie, Koku Istambulova are 129 de ani, fiind născută pe 1 iunie 1889.
Ea a vorbit, într-o mărturie lucidă și profund șocantă, despre ziua în care poporul ei cecen a fost deportat în masă de către Stalin în stepele din Kazakhstan în urmă cu 75 de ani.
Singura zi fericită din viața lui Koku
După 13 ani petrecuți într-o țară străină, Koku a început să își contruiască o casă deoarece rușii deja ocupaseră casele cecenilor rămase vacante.
Femeia spune că este cea mai bătrână persoană din lume, dar, cu toate acestea, a avut o singură zi fericită.
„Mă întrebați dacă am avut o singură zi fericită în viața mea. A fost ziua în care am intrat prima dată în casa mea. Era foarte mică. Eu am construit-o, cea mai bună casă din lume. Am locuit acolo timp de 60 de ani”, a afirmat femeia citată de Daily Mail.
Istambulova și-a construit căsuța din noroi, apă și bețe, dar spune că acelea au fost cele mai frumoase zile în viața ei.
„Bunica a construit-o când s-a întors din exil”, a afirmat și Medina, strănepoata lui Koku, în vârstă de 15 ani.
„A amestecat pământ și apă, a adăugat bețe uscate, a făcut cărămizi din ele, după care le-a așezat una peste celălaltă și le-a pictat cu vopsea albă”, a mai spus adolescenta.
Viața grea dusă de Koku Istambulova
Koku a povestit cum oamenii mureau în trenurile cu care au fost deportați, iar trupurile lor erau aruncate pentru a fi mâncate de câinii înfometați.
Dacă vârsta ei este corectă, la acea vreme femeia avea 54 de ani, și a fost martoră la încoronarea țarului Nicolae al II-lea pe când avea doar 7 ani.
„A fost o zi rea, rece și cețoasă”, a descris ea ziua de februarie 1944 când întreaga nație a fost gonită din casele lor.
„Am fost puși într-un tren și duși… nimeni nu știa unde. Vagoane de trenuri erau pline de oameni – peste tot era mizerie, gunoi și excremente”, și-a amintit femeia. „Nu aveam voie să mergem nicăieri”, a completat ea.
Stalin credea că poporul cecen colaborează cu naziștii.
„Ni s-a spus că suntem oameni răi și de aceea trebuie să plecăm. Nu știu pentru ce am suferit. Nu am simțit nicio vină”, a mai spus Koku.
Fiul ei cel mic a murit după ce s-a îmbolnăvit. Nu existau medici care să îi ajute.
„Fiul meu cel mic s-a îmbolnăvit și a murit repede. Astfel de lucruri se întâmplau în fiecare familie”, a precizat bătrâna.
Îi mai rămăsese fiica sa, Tamara, care a murit în urmă cu câțiva ani.
Totuși, în urma Tamarei au rămas șase copii și 16 nepoți, care acum sunt alături de străbunica lor.
„După decesul ei Koku aproape a orbit. Acum de abia mai merge. Și când își amintește de fiica ei, bunica mea, devine anxioasă. Plânge deseori când își amintește de ea”, a mai spus Medina.