O femeie a dat în judecată o agenție matrimonială pentru că nu a reușit să îi găsească un soț bogat

.
O agenție matrimonială a fost dată în judecată de către o femeie din Marea Britanie, după ce nu a reușit să îi găsească acesteia un soț bogat.

Tereza Burki, în vârstă de 47 de ani, a plătit agenției Seventy Thirty un comision generos în valoare 12.600 lire sterline pentru a o cupla cu bărbatul visurilor ei.

Însă, susține că agenția a dezamăgit-o deoarece nu a fost pusă în legătură cu niciunul dintre bărbații ale căror profiluri i-au fost prezentate în momentul în care a plătit comisionul, în anul 2014, notează The Sun.

Citește și: Bacalaureat 2018. Cele mai amuzante perle la Limba și Literatura Română

Cum firma nu a reușit să îi găsească bărbatul dorit, femeia, care este mamă a trei copii, vrea să primească înapoi comisionul plătit.

Nu ar trebui să promiți oamenilor care se află într-o stare emoțională fragilă și au peste 40 de ani, că le vei găsi bărbatul visurilor lor. Te încrezi într-un serviciu care crezi că este profesionist, care va avea grijă de interesele tale”, a subliniat Burki în fața unui judecător.

Citește și: Un român a salvat o femeie de la înec în Italia: „Se zbătea să iasă la suprafață”

La rândul său, Seventy Thirty, a deschis un proces împotriva femeii, susținând că Burki le-a afectat imaginea prin recenziile negative publicate pe internet. Acum, agenția cere daune în valoare de 75.000 lire sterline.

În același timp, reprezentanții companiei susțin că femeii i-au fost prezentați 70 de bărbați, toți membri de onoare ai agenției, care au o situație financiară bună, însă niciunul nu s-a potrivit cu britanica.

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton