Bărbatul care a dat-o în judecată susține că aceasta a fost neglijentă și l-a sărut la prima întâlnire, deși știa că are herpes. Acesta îi cere despăgubiri în valoare de 130.000 de lire.
Cei doi s-au cunoscut pe un site de matrimoniale în mai 2019 și după ce au vorbit zilnic s-au întâlnit în Londra în iulie, anul trecut. Martin Ashley Conway, un antrenor de fitness în vârstă de 45 de ani, susține că la câteva zile după prima întâlnire a început să aibă simptome asemănătoare gripei și ulcerații bucale, „extrem de chinuitoare”, potrivit dailystar.co.uk.
Acesta a povestit că nu a mai putut să mănânce din cauza durerii, iar medicii l-au diagnosticat cu virusul herpes simplex. Bărbatul a primit tratament, dar aceasta boală virală este incurabilă. Ulcerațiile dispar după câteva săptămâni, dar pot apărea oricând. Câteva zile mai târziu, Conway a ajuns din nou la spital din cauza unui atac de panică.
El o acuză pe femeie pentru că nu i-a spus că are herpes înainte să-l sărute. Acesta îi cere în instanță daune morale de 130.000 de lire pentru că, spune el, experiența a fost una traumatizantă, iar viața personală și cea profesională i-au fost grav afectate. Bărbatul consideră că femeia avea o datorie morală și legală să îl informeze la ce riscuri este expus dacă o sărută și crede că aceasta trebuie să plătească pentru infectarea lui, în urma căreia are nevoie de terapie psihologică.