Sculptorul britanic Alex Chinneck expune pentru prima dată în România, la Qreator, unde, până în 18 septembrie, va fi prezentată expoziția „Unzip Your Mind“.
Inițial, celebrul artist internațional a realizat, la invitația IQOS (Philip Morris International), o instalație inedită, în care, prin aducerea în fața publicului a temei fermoarului, Chinneck a deschis pereții unei clădiri istorice, pentru a-și imagina ludic ce se află în spatele fațadei, podelelor și pereților. E vorba de „IQOS World“, lucrare care a fost vizitată de peste 200.000 de persoane la Milan Design Week 2019, unde a fost prezentată pentru prima dată.
Și, pentru că lucrarea artistului britanic s-a bucurat de succes la Milan Design Week 2019, a fost nominalizată la International Festival of Brand Experience 2020 din Germania.
Acum, e rândul publicului din România să admire ideile creative ale sculptorului de renume internațional, deoarece Casa Qreator găzduiește, în exclusivitate, expoziția „Unzip your Mind“, care conține sculpturi, fotografii și fragmente din clădirea transformată de artistul Alex Chinneck, în colaborare cu IQOS, pentru Milan Design Week 2019. Până pe 18 septembrie, expoziția poate fi vizitată la Qreator (Bulevardul Aviatorilor 8 A). Accesul este permis persoanelor cu vârsta peste 18 ani.
Alex Chinneck, născut în 1984, în Bedford, trăiește și lucrează în Marea Britanie. A absolvit Chelsea College of Art și este membru al Consiliului Royal Society of Sculptors. Printre lucrările sale de până acum se numără o clădire de trei etaje de pe care cărămida pare să alunece, construcția unei case din 7.500 de cărămizi de ceară, în mărime naturală, care pare să se lichefieze, și crearea impresiei că o clădire din Covent Garden Piazza (Londra) plutește în aer.