Era vara lui 2013 atunci când Laura Mae Davis, o femeie în vârstă de 90, vizita Muzeul Național al celui de-al Doilea Război Mondial, din New Orleans. Se plimba liniștită printre exponate, când s-a apropiat de o vitrină și nu mică i-a fost surprinderea să își vadă numele pe un jurnal de război.
Emoționată, Laura a constat că jurnalul îi aparținuse iubitului ei din liceu, Thomas Jones, care a fost ucis în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Înainte să moară, caporalul a ținut un jurnal în care specificase faptul că scrierea trebuia să ajungă la fata pe care o iubea, Laura Mae Davis. Și așa s-a întâmplat! Femeia l-a citit, chiar dacă s-a întâmplat abia după 70 de ani de la decesul iubitului său.
„Povestea vieții mele în aramata Statelor Unite… și în primul rând despre dragostea mea pentru Laura Mae, pe care o iubesc din toată inima. Dacă veți avea ocazia, vă rog să îi dați acest jurnal. Este ultima mea dorință”, scria tânărul.
Din păcate, după moartea lui Thomas, jurnalul nu a ajuns la iubită așa cum își dorise, ci la o soră de-a lui. În cele din urmă, documentul a fost găsit de un nepot, care l-a donat muzeului în 2001. Nu a vrut să i-l dea Laurei de teamă că femeia va avea probleme în căsnicie. Ea se căsătorise în 1945 cu un ofițer, care fusese prieten cu Thomas.
Cartea pe care Thomas Jones și-a scris jurnalul era de fapt un cadou dat de Laura, care avea autograful și fotografia ei. Femeia nu a putut păstra jurnalul original, care a rămas la muzeu, dar curatorii au făcut o copie scanată și i-au trimis-o pe e-mail.