O bătrânică a făcut comandă la un taxi în toiul nopții. Urmarea te va emoționa până la lacrimi

O poveste despre un șofer de taxi și o bătrânică a emoționat o lume întreagă. Întâmplarea a fost dezvăluită chiar de taximetrist pe o rețea de socializare, de unde s-a viralizat instant.

Iată ce a povestit bărbatul:

„În urmă cu 20 de ani lucram ca șofer de taxi, pentru a mă putea întreține. Într-o noapte, am fost chemat la o comandă în jurul orei 2:30 a.m, clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter.

Trecuseră deja câteva minute de când așteptam. În asemenea circumstanțe, alți taximetriști ar fi claxonat de două ori, apoi ar fi plecat. Însă eu am așteptat pentru că m-am gândit că persoana respectivă poate are o urgență, din moment ce a chemat un taxi la o oră așa târzie.

Pentru că persoana pe care o așteptam tot nu venea, m-am decis să merg să văd ce se întâmplă. Am bătut la ușă și mi-a răspuns o voce firavă: „Doar un minut!”. După o pauză lungă, ușa s-a deschis, iar în fața mea a apărut o femeie bătrână, care avea în jur de 80 de ani. Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă de ea. Lângă ea era o valiză mică din plastic.

Apartamentul arăta ca și cum nu ar mai fi locuit nimeni acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit de cearșafuri. Nu găseai niciun tablou sau ceas pe pereți, iar într-un colț se afla un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticlă.

─ Ați putea să îmi duceți, vă rog, bagajul la mașină?, m-a întrebat ea.

Am pus valiza în portbagajul mașinii, apoi m-am întors să o ajut pe femeie. M-a luat de brat și am mers împreună la mașină. În tot acest timp, mi-a mulțumit pentru amabilitate.

─ Nu este mare lucru. Doar încerc să îmi tratez clienții în felul în care aș vrea ca mama să fie tratată, i-am răspuns eu.

─ Oh, sunteți un om atât de bun!, a zis ea.

După ce ne-am așezat în mașină, mi-a dat o hârtie pe care scria o adresă și apoi m-a întrebat:

─ Ați putea să conduceți prin centrul orașului?

─ Nu este calea cea mai scurtă, i-am răspuns scurt.

─ Nu contează pentru că nu mă grăbesc. Eu acum merg la azil, mi-a răspuns ea.

M-am uitat în oglinda retrovizoare și am văzut că avea lacrimi în ochi.