O poveste despre un șofer de taxi și o bătrânică a emoționat o lume întreagă. Întâmplarea a fost dezvăluită chiar de taximetrist pe o rețea de socializare, de unde s-a viralizat instant.Iată ce a povestit bărbatul:„În urmă cu 20 de ani lucram ca șofer de taxi, pentru a mă putea întreține. Într-o noapte, am fost chemat la o comandă în jurul orei 2:30 a.m, clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter. Trecuseră deja câteva minute de când așteptam. În asemenea circumstanțe, alți taximetriști ar fi claxonat de două ori, apoi ar fi plecat. Însă eu am așteptat pentru că m-am gândit că persoana respectivă poate are o urgență, din moment ce a chemat un taxi la o oră așa târzie. Pentru că persoana pe care o așteptam tot nu venea, m-am decis să merg să văd ce se întâmplă. Am bătut la ușă și mi-a răspuns o voce firavă: "Doar un minut!". După o pauză lungă, ușa s-a deschis, iar în fața mea a apărut o femeie bătrână, care avea în jur de 80 de ani. Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă de ea. Lângă ea era o valiză mică din plastic.Apartamentul arăta ca și cum nu ar mai fi locuit nimeni acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit de cearșafuri. Nu găseai niciun tablou sau ceas pe pereți, iar într-un colț se afla un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticlă.─ Ați putea să îmi duceți, vă rog, bagajul la mașină?, m-a întrebat ea.Am pus valiza în portbagajul mașinii, apoi m-am întors să o ajut pe femeie. M-a luat de brat și am mers împreună la mașină. În tot acest timp, mi-a mulțumit pentru amabilitate.─ Nu este mare lucru. Doar încerc să îmi tratez clienții în felul în care aș vrea ca mama să fie tratată, i-am răspuns eu.─ Oh, sunteți un om atât de bun!, a zis ea.După ce ne-am așezat în mașină, mi-a dat o hârtie pe care scria o adresă și apoi m-a întrebat: ─ Ați putea să conduceți prin centrul orașului?─ Nu este calea cea mai scurtă, i-am răspuns scurt.─ Nu contează pentru că nu mă grăbesc. Eu acum merg la azil, mi-a răspuns ea.M-am uitat în oglinda retrovizoare și am văzut că avea lacrimi în ochi.─ Nu mi-a mai rămas nimeni din familie, iar doctorul spune că nu mi-a mai rămas mult timp, a continuat ea.În tăcere, am căutat ceasul de taxare și l-am oprit. În următoarele două ore am condus prin oraș. Mi-a arătat clădirea unde odată a lucrat ca operator de lift, am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți, am ajuns în fața unui magazin de mobilă, unde odată fusese o sală de bal pe care ea o frecventa în tinerețe.Câteodată mă ruga să opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere. Când s-a arătat prima rază de Soare la orizont, mi-a spus dintr-o dată:─ Sunt obosită... Putem pleca acum!Am condus în tăcere tot restul drumului, până am ajuns la adresa pe care mi-o dăduse. Era o clădire mică și simplă, iar doi bărbați solizi s-au îndreptat spre taxi imediat ce am ajuns acolo. Erau atenți și concentrați aspura fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Bătrâna fusese deja așezată într-un scaun cu rotile.─ Cât vă datorez?, m-a întrebat ea, în timp ce își căuta portofelul.─ Nimic, i-am răspuns scurt.─ Dar și dumneavoastră trebuie să vă întrețineți, insista ea.─ Nu vă faceți griji, o să am și alți clienți, i-am răspuns eu. Fără să mă gândesc, m-am aplecat și am îmbrățișat-o pe bătrânică. Ea m-a strâns cu putere.─ Mi-ai adus un moment de bucurie și pentru asta îți mulțumesc din toată inima, a spus ea zâmbind.I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții. Nu am mai luat niciun alt client în ziua aceea. Am condus pierdut în gânduri... Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura? Ce-ar fi fost dacă aș fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată și apoi să plec ?Uitându-mă în urmă nu cred ca am facut ceva mai important în întreaga mea viață”.Citește și - Scrisoarea emoționantă a unei paciente către asistenta care a îngrijit-o înainte să moarăCitește și - Și-a dus mama la un azil de bătrâni, dar i-a spus un lucru tulburător abia înainte să moarăFoto – Shutterstock