În aprilie, rebelii supraviețuitori se întâlnesc cu armatele nemiloase într-o confruntare finală, la marginea galaxiei. Cu alte cuvinte, luna aceasta, pe Netflix veți putea vedea Rebel Moon — Partea a doua: The Scargiver; Ripley, unde Andrew Scott interpretează un escroc angajat de un bogătaș să călătorească în Italia pentru a încerca să-l convingă pe fiul său vagabond să se întoarcă acasă; Scoop, o relatare din interior a activității jurnalistice tenace, care a dus la obținerea unui interviu cutremurător – infama apariție a prințului Andrew la BBC Newsnight.
Cuprins
- 1 Filme care apar pe Netflix în luna aprilie
- 1.1 Marele interviu (Scoop) – premiera pe 5 aprilie
- 1.2 Ce a făcut Jennifer – premiera pe 10 aprilie
- 1.3 Furat (Stolen) – premiera pe 12 aprilie
- 1.4 Perete în perete – premiera pe 12 aprilie
- 1.5 Ciocănitoarea Woody merge în tabără – premiera pe 12 aprilie
- 1.6 Rebel Moon – Partea 2: Cea care lasă cicatrici – premiera pe 19 aprilie
- 1.7 City Hunter – premiera pe 25 aprilie
- 2 Seriale care au premiera pe Netflix în luna aprilie
- 2.1 Ripley – premiera pe 4 aprilie
- 2.2 Parasyte: The Grey – premiera pe 5 aprilie
- 2.3 Antracit – premiera Netflix pe 10 aprilie
- 2.4 În linie dreaptă – sezonul 3 – premiera pe 11 aprilie
- 2.5 Liceul inimilor frânte – sezonul 2 – premiera pe 11 aprilie
- 2.6 Ce mai face familia Upshaw – premiera pe 18 aprilie
- 2.7 Dead Boy Detectives – premiera pe Netflix pe 25 aprilie
- 2.8 Fiasco – premiera pe 30 aprilie
- 3 Producții românești pe Netflix, în luna aprilie
Cuprins
- 1 Filme care apar pe Netflix în luna aprilie
- 1.1 Marele interviu (Scoop) – premiera pe 5 aprilie
- 1.2 Ce a făcut Jennifer – premiera pe 10 aprilie
- 1.3 Furat (Stolen) – premiera pe 12 aprilie
- 1.4 Perete în perete – premiera pe 12 aprilie
- 1.5 Ciocănitoarea Woody merge în tabără – premiera pe 12 aprilie
- 1.6 Rebel Moon – Partea 2: Cea care lasă cicatrici – premiera pe 19 aprilie
- 1.7 City Hunter – premiera pe 25 aprilie
- 2 Seriale care au premiera pe Netflix în luna aprilie
- 2.1 Ripley – premiera pe 4 aprilie
- 2.2 Parasyte: The Grey – premiera pe 5 aprilie
- 2.3 Antracit – premiera Netflix pe 10 aprilie
- 2.4 În linie dreaptă – sezonul 3 – premiera pe 11 aprilie
- 2.5 Liceul inimilor frânte – sezonul 2 – premiera pe 11 aprilie
- 2.6 Ce mai face familia Upshaw – premiera pe 18 aprilie
- 2.7 Dead Boy Detectives – premiera pe Netflix pe 25 aprilie
- 2.8 Fiasco – premiera pe 30 aprilie
- 3 Producții românești pe Netflix, în luna aprilie
Filme care apar pe Netflix în luna aprilie
Luna aprilie se anunță a fi una plină de filme de aventură, dramă și thrillere pe Netflix. Încă din primele zile ale lunii vor fi încărcate pe platforma de streaming unele dintre cele mai așteptate titluri, care te vor ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit.
Marele interviu (Scoop) – premiera pe 5 aprilie
Inspirat de evenimente reale, filmul MARELE INTERVIU este o relatare din interior a activității jurnalistice tenace, care a dus la obținerea unui interviu cutremurător – infama apariție a prințului Andrew la BBC Newsnight. De la tensiunea negocierilor cu Palatul Buckingham ale producătorului Sam McAlister și până la confruntarea foarte precisă a lui Emily Maitlis cu prințul, MARELE INTERVIU ne poartă prin această poveste alături de femeile care nu s-au dat în lături de la nimic pentru a o dezvălui. Pentru a obține un interviu atât de important, trebuie să fii cu adevărat îndrăzneț.
Ce a făcut Jennifer – premiera pe 10 aprilie
O crimă violentă a zguduit un oraș canadian liniștit. Niște intruși misterioși au pătruns în casa unor imigranți vietnamezi, terorizând familia și lăsând în urmă un singur martor, pe fiica traumatizată a acesteia. Vecinii și prietenii descriu familia ca fiind una ospitalieră, generoasă și harnică. Ce ar fi putut să-i transforme în ținta unei astfel de crime? Acest lungmetraj documentar al regizoarei Jenny Popplewell (Cazul Watts: Crima din vecini) prezintă imagini de la interogatoriile poliției și mărturii ale celor implicați pentru a desluși o rețea cu ramificații complexe, la care nimeni nu s-ar fi putut gândi.
Furat (Stolen) – premiera pe 12 aprilie
În Stolen, scriitoarea premiată Ann-Helén Laestadius prezintă încercarea unei tinere de a-și apăra moștenirea indigenă într-o lume în care xenofobia este din ce în ce mai prezentă, schimbările climatice amenință mânatul renilor, iar disperarea generală împinge tinerii în direcția sinuciderii. În plus, romanul scoate la iveală tensiunile care se nasc atunci când ideile moderne intră în conflict cu o cultură tradițională, cu structuri patriarhale adânc înrădăcinate.
Perete în perete – premiera pe 12 aprilie
Perete în perete este un nou film spaniol, un remake după comedia romantică franțuzească din 2015 intitulată Puțin, mult, orbește, cu Aitana în rol principal. Ea este o tânără pianistă care se pregătește pentru o audiție. El (Fernando Guallar) este un creator de jocuri care nu se poate concentra decât în liniște deplină. Locuind în apartamente alăturate, despărțiți doar de un perete subțire, vor învăța să trăiască în armonie unul cu celălalt? Va trece romantismul prin zid?
Ciocănitoarea Woody merge în tabără – premiera pe 12 aprilie
După ce a fost dat afară din pădure, Woody crede că și-a găsit un cămin permanent în tabăra Woo Hoo, până când un inspector amenință să închidă tabăra.
Acest film pentru întreaga familie va face atât părinții, cât și copiii să rămână conectați pe Netflix toate cele 99 de minute.
Rebel Moon – Partea 2: Cea care lasă cicatrici – premiera pe 19 aprilie
Rebel Moon — Partea 2: Cea care lasă cicatrici continuă saga epică a Korei și a războinicilor supraviețuitori, în timp ce se pregătesc să sacrifice totul luptând alături de bravii locuitori ai Veldt pentru a apăra acest sat cândva liniștit, care a devenit casa celor ce au pierdut lupta împotriva forțelor Planetei Mamă.
În ajunul acestei bătălii, războinicii trebuie să se confrunte cu adevăratul lor trecut, fiecare dezvăluind ce îi mână în luptă. Pe măsură ce întreaga forță a regatului se abate asupra rebelilor, se creează legături de nezdruncinat, apar eroi și se nasc legende.
City Hunter – premiera pe 25 aprilie
City Hunter, legendara manga care a cucerit întreaga Japonie și s-a vândut în peste 50 de milioane de exemplare, va fi în sfârșit adaptată sub forma unui lungmetraj live-action. Filmul îl urmărește pe Ryo Saeba (Ryohei Suzuki), un ucigaș plătit de top, și aventurile lui în lumea interlopă din districtul Shinjuku (Tokyo) al zilelor noastre. Cu calm și umor, Ryo înfruntă provocări cu mize mari în lumea interlopă. Misato Morita îmbracă rolul eroinei, Kaori Makimura, în această aventură plină de acțiune.
Seriale care au premiera pe Netflix în luna aprilie
Și la capitolul seriale, Netflix a pregătit câteva producții pentru toate gusturile. Printre acestea se numără „Parasyte”, „Ripley”, „Antracit” și „În linie dreaptă”.
Ripley – premiera pe 4 aprilie
La începutul anilor 60, în New York, escrocul Tom Ripley este angajat de un bogătaș să călătorească în Italia pentru a încerca să-l convingă pe fiul său vagabond să se întoarcă acasă. Acceptarea slujbei de către Tom este primul pas spre o viață marcată de înșelăciune, fraudă și crimă. Miniserialul dramatic se bazează pe romanele de succes ale Patriciei Highsmith, în care personajul principal este Tom Ripley.
Andrew Scott îl întruchipează pe Tom Ripley. Dakota Fanning o întruchipează pe Marge Sherwood.
Parasyte: The Grey – premiera pe 5 aprilie
Niște paraziți neidentificați preiau violent controlul asupra gazdelor umane și capătă putere, iar omenirea trebuie să lupte împotriva acestei amenințări crescânde.
Antracit – premiera Netflix pe 10 aprilie
În 1994, sinuciderea în masă a membrilor unei secte dintr-un mic sat din Alpi devenea un subiect de senzație… După treizeci de ani, uciderea unei femei în urma ritualurilor acestei ciudate comunități creează haos și spulberă delicatul echilibru restabilit de localnici.
Țapul ispășitor perfect este Jaro Gatsi, un tânăr infractor sosit în munți pentru a-și pune ordine în viață, care se trezește acuzat de crimă.
Hotărât să-și dovedească nevinovăția, tânărul primește un ajutor neașteptat de la Ida, o tocilară excentrică și bine conectată, care își caută tatăl dispărut…
Cei doi realizează curând că implicarea lor în acest caz nu este deloc întâmplătoare și că răspunsurile pe care le caută au legătură cu secrete din propriul lor trecut.
În linie dreaptă – sezonul 3 – premiera pe 11 aprilie
O figură familiară pășește în fața camerei de filmat, vechi alianțe se rup și altele noi se formează, iar regulile după care sunt prezentate știrile se schimbă.
Liceul inimilor frânte – sezonul 2 – premiera pe 11 aprilie
Eroii noștri revin în semestrul al doilea la „cel mai prost cotat liceu din district”. Însă cu noi fete frumoase, un nou profesor de sport și un agresor misterios, se risipesc orice speranțe de a avea un semestru liniștit, iar competiția pentru titlul de șef de promoție dă frâu liber tacticilor murdare în liceul Hartley. Mda… Este semestrul al doilea, ticăloșilor, și este mai haotic ca niciodată!
Ce mai face familia Upshaw – premiera pe 18 aprilie
Bennie Upshaw (Mike Epps), capul unei familii de culoare din clasa muncitoare din Indianapolis, este un mecanic fermecător, plin de bune intenții, dar complet aiurit, care încearcă din răsputeri să-și facă datoria și să se ocupe de familia formată din Regina (Kim Fields), soția sa, cele două fiice mai mici (Khali Spraggins, Journey Christine), primul său născut (Jermelle Simon) și fiul adolescent (Diamond Lyons), provenit din relația cu o altă femeie (Gabrielle Dennis), toate acestea în timp ce o tolerează pe veșnic ironica sa cumnată (Wanda Sykes) și fără vreo rețetă sigură pentru succes.
Dar familia Upshaw este hotărâtă să reușească, să progreseze și să rămână unită. În partea care va fi lansată în curând, membrii familiei au în continuare parte de suișuri și coborâșuri, noi slujbe, vise și mai mari, probleme de sănătate și câteva surprize importante, dar se descurcă de fiecare dată datorită iubirii care domnește în familie.
Dead Boy Detectives – premiera pe Netflix pe 25 aprilie
Te bântuie o fantomă agasantă sau un demon ți-a furat amintirile? Agenția de detectivi Băiatul mort te-ar putea ajuta!
Fă cunoștință cu Edwin Payne (George Rexstrew) și Charles Rowland (Jayden Revri), „creierul” și „forța brută” din spatele Agenției de detectivi Băiatul mort. Adolescenți născuți la decenii distanță, pe care moartea nu îi desparte. De fapt, ea este cea care îi unește.
Edwin și Charles sunt buni prieteni și fantome… care elucidează mistere. Nimic nu îi poate despărți: nici vrăjitoarele malefice, nici Iadul și nici chiar Moartea în persoană. Cu ajutorul unei clarvăzătoare pe nume Crystal (Kassius Nelson) și al prietenei ei, Niko (Yuyu Kitamura), vor reuși să dezlege misterele unora dintre cele mai șocante cazuri de pe tărâmul muritorilor.
Fiasco – premiera pe 30 aprilie
Raphael este un tânăr regizor ambițios, care lucrează la primul său lungmetraj, dar problemele din platou îi vor da planurile peste cap și vor semăna un haos fără sfârșit.
Producții românești pe Netflix, în luna aprilie
După ce pelicula românească „Miami Bici 2” a cunoscut un succes răsunător pe Netflix la doar câteva zile de la lansare, noi producții vor avea premiera pe platforma de streaming luna aceasta.
Bordea: Teoria conspirației – premiera 1 aprilie
Un spectacol de stand-up cu comedianul Cătălin Bordea, care vorbește despre teorii ale conspirației, viața persoală și multe altele.
Visul – premiera pe 3 aprilie
Cu cariera și viața personală făcute ferfeniță, un actor acceptă cu greu să regizeze o piesă în închisoare, unde redescoperă puterea vindecătoare a artei.
Din distribuție fac parte Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Gloria Găitan, Serghei Niculescu-Mizil, Nicodim Ungureanu, Silviu Mircescu, Ștefan Lupu, Mircea Drâmbăreanu, Darius Crețan NOSFE, George Ivașcu, Magda Catone, Adi Nartea, Florin Piersic Jr.
Klaus & Barroso – premiera pe 17 aprilie
Un barman falit și cu datorii de plătit apelează la fratele său bodyguard pentru a da o petrecere secretă a burlacilor. Totul scapă rapid de sub control.
Pelicula îi are în distribuție pe Adrian Nicolae și Cosmin „Micutzu” Nedelcu, Alexandru Ion, Cezar Antal, Rolando Matsangos, Vlad Drăgulin, Vlad Brumaru, Carol Ionescu, Codrin Boldea, Mădălina Craiu, Alin Florea, Mădălina Stoica, Bogdan Farcaș, Cătălin Nicolau, Alex Mircioi.
Sursă foto: Netflix
Ultima modificare aprilie 2, 2024 5:21 pm