Nominalizările la Premiile Gopo 2010

.

Cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor Gopo, programată pe 29 martie, se anunţă mai strânsă ca oricând. O selecţie a celor mai bune 12 lungmetraje concurează în acest an
… pentru statuetele Gopo, fiecare cu un număr impresionant de nominalizări şi cu numerose premii în palmares.

Lungmetrajul de debut al lui Radu Jude, „Cea mai fericită fată din lume, a adunat 11 nominalizări, pentru regie, scenariu, inclusiv pentru „cel mai bun film”, este un competitor serios pentru filmul lui Corneliu Porumboiu, „Poliţist, Adjectiv„.

Producţia concurează la 10 cele mai importante categorii, precum şi la „cel mai bun actor într-un rol principal”, prin prestaţia lui Dragoş Bucur, distins recent la Berlinale cu „Shooting Stars/Stele în devenire”.
 
O superproducţie regizată de Radu Mihăileanu şi una dintre favoritele Premiilor Caesar de anul acesta, „Concertul, vine rapid din urmă cu cele opt nominalizări acumulate, pretendentă la un premiu Gopo pentru regie, scenografie, precum şi la „cel mai bun film”.  
 
Primul film românesc premiat în competiţia Festivalului de la Berlin după 13 ani, „Katalin Varga, în regia lui Peter Strickland, este nominalizat la nu mai puţin de şapte categorii, dintre care „cel mai bun film/ regizor/ imagine”, în vreme ce „Amintiri din Epoca de Aur, lungmetrajul produs de Cristian Mungiu, este propus la şase categorii de premiere, alături de filmul Mircea Daneliuc, „Cele ce plutesc”, perceput drept o revelaţie a acestei ediţii.  
 
După ce în 2008 a câştigat Premiul Gopo pentru „cel mai bun scurtmetraj” cu „Valuri, Adrian Sitaru intră din nou în cursă, de data aceasta cu lung metrajul sau de debut, „Pescuit sportiv, nominalizat la 4 categorii, pentru regie, montaj, precum şi pentru prestaţiile actorilor din rolurile principale, Maria Dinulescu şi Adrian Titieni.
 
Gala Gopo premiază în fiecare an şi filmul care a reuşit să strângă cei mai mulţi spectatori în sălile de cinema. Astfel, anul acesta, Premiului Publicului îi va reveni lui Cristian Mungiupentru „Amintiri din Epoca de Aur – Partea I: Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, care a numărat peste 26.520 de spectatori numai în ultimele trei luni ale anului trecut.
 
Iată mai jos lista completă a nominalizărilor la premiile Gopo 2010!
 
Cel mai bun film – lung metraj  
 
„Cea mai fericită fată din lume” (România-Olanda, 2009)
Regia: Radu Jude
 
Concertul” (Franţa-Italia-România-Belgia, 2009)
Regia: Radu Mihăileanu
 
Katalin Varga” (România-Ungaria-Marea Britanie, 2009)
Regia: Peter Strickland  
 
Poliţist, adjectiv” (România, 2009)
Regia: Corneliu Porumboiu
 
Cel mai bun regizor – lung metraj  
 
Adrian Sitaru – „Pescuit sportiv”
Corneliu Porumboiu – „Poliţist, Adjectiv” 
Radu Jude – „Cea mai fericită fată din lume”  
Radu Mihăileanu – „Concertul”
 
Cel mai bun scenariu de lung metraj  
 
Anca Damian – „Întâlniri încrucişate” 
Augustina Stânciu, Radu Jude – „Cea mai fericită fată din lume” 
Corneliu Porumboiu – „Poliţist, adjectiv”
Ileana Muntean, Mircea Stăiculescu, Andrei Gruzsniczki – „Cealaltă Irina”
Radu Mihăileanu, Alain- Michel Blanc – „Concertul”
 
Cel mai bun actor într-un rol principal într-un film de lung metraj  
 
Adrian Titieni – „Pescuit sportiv”
Andi Vasluianu – „Cealaltă Irina” 
Dragoş Bucur – „Poliţist, adjectiv”
Florin Piersic Jr. – „Călătoria lui Gruber” 
Valentin Popescu – „Cele ce plutesc”
 
Cea mai bună actriţă într-un rol principal într-un film de lung metraj  
 
Andreea Boşneag – „Cea mai fericită fată din lume” 
Hilda Peter – „Katalin Varga” 
Olimpia Melinte – „Cele ce plutesc” 
Maria Dinulescu – „Pescuit sportiv” 
Monica Bârlădeanu – „Francesca” 
 
Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un film de lung metraj  
 
Doru Ana – „Cealaltă Irina” 
Radu Iacoban – „Amintiri din Epoca de Aur”
Tibor Palfy – „Katalin Varga” 
Vasile Muraru – „Cea mai fericită fată din lume”
Vlad Ivanov – „Poliţist, adjectiv” 

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un film de lung metraj 

Diana Cavallioti – „Întâlniri încrucişate” 
Luminiţa Gheorghiu – „Francesca” 
Tania Popa – „Amintiri din epocă de Aur”
Violeta Haret- Popa – „Cea mai fericită fată din lume”  
 
Cea mai bună muzică originală – lung metraj   
 
Armand Amar – „Concertul”
Hanno Hofer, Laco Jimi – „Amintiri din Epoca de Aur”
Pessi Levanto – „Întâlniri încrucişate” 
Steven Stapleton, Geoff Cox – „Katalin Varga” 
 
Cea mai bună imagine – lung metraj  
 
Dan Alexandru – „Cele ce plutesc”
Dinu Tănase – „Călătoria lui Gruber” 
Marius Panduru – „Poliţist, adjectiv” 
Mark Gyori – „Katalin Varga” 
Vivi Grăgan Vasile – „Cealaltă Irina” 
 
Cel mai bun montaj – lung metraj  
 
Adrian Sitaru – „Pescuit sportiv” 
Cătălin Cristuţiu – „Cea mai fericită fată din lume” 
Ludo Troch – „Concertul”
Matyas Fekete – „Katalin Varga” 
Roxana Szel – „Poliţist, adjectiv” 

Cel mai bun sunet – lung metraj  

Constantin Fleancu  – „Cea mai fericită fată din lume” 
Dana Bunescu, Cristinel Sirli – „Amintiri din Epoca de Aur
Gyorgi Kovacs, Gabor Erdely, Tamaş Szekely – „Katalin Varga” 
Sebastian Zsemlye, Chris Mike Sugar, Alexandru Dragomir – „Poliţist, adjectiv” 
 
Cea mai bună scenografie – lung metraj  
 
Cezara Armasu, Mihaela Poenaru, Dana Istrate, Simona Pădureţu – „Amintiri din Epoca de Aur”
Cristian Niculescu – „Concertul”
Florin Gabrea – „Călătoria lui Gruber” 
Mihaela Poenaru – „Poliţist, adjectiv” 
Mihai Dorobanţi – „Cele ce plutesc” 
 
Cele mai bune costume – lung metraj  
 
Augustina Stanciu – „Cea mai fericită fată din lume” 
Giorgiana Bostan – „Poliţist, adjectiv” 
Svetlana Mihăilescu – „Călătoria lui Gruber” 
Viorica Petrovici – „Concertul” 
 
Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură – lung metraj  
 
Michelle Constantinides, Dana Busoiu, Catherine Crassac, Adelina Popa – „Concertul” 
Dana Roşeanu – „Cea mai fericită fată din lume” 
Maria Andreescu, Domnica Sava – „Weekend cu mama”
Maria Andreescu, Lidia Ivanov – „Cele ce plutesc” 
 
Cel mai bun film documentar  

Australia” (România, 2009)
Regia: Claudiu Mitcu
 
Copiii Uraniului” (România, 2009)
Regia: Iulian Ghervas, Adina Popescu
 
Drumul păsărilor” (România, 2009)
Regia: Klára Trencsényi, Vlad Naumescu
 
„Lumea văzută de Ion B.”  (România, 2009)
Regia: Alexander Nanău
 
Cel mai bun fil de scurt metraj  
 
Înainte şi după 22/12/1989 şi o surpriză absolută” (România, 2009)
Regia: Andrei Cohn
 
Nunta lui Oli” (România, 2009)
Regia: Tudor Cristian Jurgiu
 
Renovare” (Germania-România, 2009)
Regia: Paul Negoescu
 
Zgomot Alb (România, 2009)
Regia: Marius Pandele
 
Premiul Tanara speranţa”  
 
Actriţa Andreea Bosneag („Cea mai fericită fată din lume”)
Claudiu Mitcu („Australia”)  
Actriţa Diana Cavallioti („Amintiri din Epoca de Aur” şi „Întâlniri încrucişate”)
Actriţa Olimpia Melinte („Cele ce plutesc”)
Regizorul Tudor Cristian Jurgiu („Nunta lui Oli”)  
 
Cel mai bun film european (distribuite în România în 2009)
 
Gomora/Gomorrah” (Italia-Franţa, 2008)
Distribuitor: Independenţa Film
 
O poveste de Crăciun/ Un conte de Noel” (Franţa, 2008)  
Distribuitor: Independenţa Film
 
Tăcerea Lornei/ Le silence de Lorna” (Franţa-Belgia-Italia, 2008) 
Distribuitor: Independenţa Film
 
Te iubesc de mult/ Îl y a longtemps que je t’aime” (Franţa-Germania, 2008)
Distribuitor: New Films
 
Din juriu au făcut parte exploatantul Dana Bacanu (Noul Cinematograf al Regizorului Român), criticii de film Viorica Bucur şi Mihai Fulger, câstigatorii Premiilor Gopo, Cristian Comeaga (producător „Restul e tăcere” – Gopo pentru Cel mai bun film la ediţia 2009) şi Radu Muntean (Boogie – Gopo pentru Cel mai bun regizor în acelaşi an), actriţa şi scenarista Mara Nicolescu.  
 
Festivitatea va fi găzduită de Palatul Parlamentului, Sala Unirii, şi se va desfăşura pe 29 martie.

Foto: Arhivă Ringier

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton