Pasionaţii de shopping sunt invitaţi la cea de-a treia ediţie Special Night Out, care va avea loc în seara de 8 mai, în intervalul orar 20:00 – 24:00, în punctele centrale ale Bucureştiului – Calea Victoriei, Calea Dorobanţilor – precum şi în zonele din imediata lor apropiere: Piaţa Romană şi zona Unirii.
Cea de-a treia ediţie a evenimentului Special Night Out vine cu o nouă sesiune de shopping de primăvară, adică patru ore de relaxare şi răsfăţ într-o noapte de shopping memorabilă. În cadrul evenimentului, magazinele partenere vor avea un program prelungit, de la ora 20:00 până la ora 24:00, oferind astfel clienţilor posibilitatea de a vedea şi achiziţiona cele mai recente colecţii ale celor mai mari branduri internaţionale, precum şi ale designerilor locali.
Magazinele participante vor avea vitrinele marcate cu vizualul Special Night Out, ceea ce le va face uşor de recunoscut.
Lista magazinelor înscrise până în acest moment este disponibilă pe pagina de facebook a evenimentului şi va fi în permanenţă updatată.
Iniţiativa acestui eveniment a venit din partea brandurilor de lux şi a demonstrat, prin prezenţa celor peste 75 de magazine partenere pe care le-am avut alături la cele două ediţii anterioare, că Bucureştiul se transformă cu paşi repezi într-o excelentă destinaţie a shoppingului de lux.
Băuturile premium sunt oferite şi de această dată de către partenerul tradiţional Special Night Out, BDG Import, prin brandurile EVIAN, LUCAS BOLS, MARTINI, THE FAMOUS GROUSE, REMY MARTIN, METAXA, THE MACALLAN.
La cea de-a treia ediţie Special Night Out se adaugă pe lista partenerilor două noi branduri: PERONI NASTRO AZZURRO, berea premium italiană numărul unu în lume şi MADAME LUCIE, celebrul producător de macarons.
Vă invităm să vă relaxaţi în cadrul unei sesiuni nocturne de shopping pe 8 mai la Special Night Out, ediţia a treia! Special Night Out este un eveniment recomandat de ELLE România.