Începând de astăzi, Nicolai Tand are doi ucenici în ceea ce privește tainele bucătăriei. Maramureșeanu îi va învăța să gatească pe Andrei Leonte, dar și pe blogerul Andrei Cismaru.
Din februarie anul acesta, juratul Top Chef a devenit bloger, împărtășind rețete delicioase cititorilor săi. Proiectul s-a dezvoltat, astfel acum Nicolai se bucură că poate împărtăși secretele sale și unor prieteni pasionați, de asemenea, de arta culinară. ”Orice bucătar are ucenici! Trebuie să transmită mai departe ce știe. Și eu la rândul meu am furat de la alții, am fost ucenic, am spălat bucătării..și am curățat la cartofi li ceapa…saci întregi! Mă bucur că cei doi Andrei împărtășesc pasiunea mea pentru bucătărie!”, a povestit Nicolai Tand.
„De ce am ales să intru sub comanda lui Chef? Este oarecum simplu, m-a convins la 1 martie, când am făcut niște nebunii de friganele și a demonstrat că în bucătărie se poate să fie fun și relaxare, mai ales când îl ai în spate pe Nicolai. Pe lângă asta, vine o vreme în viața fiecărui om, fie el și blogger, când trebuie să treacă la nivelul următor de gătit, altceva în afară de paste și cartofi prajiți. Ce urmăresc prin ucenicia alături de Nicolai? Nu vreau să atac nișa blogurilor culinare sau să devin vreun topchef, vreau doar să acumulez cunoștințele necesare pentru a face câte o surpriză gastronomică prietenilor din când în când. Altfel spus, în curând vă invit la masă!”, a declarat Andrei Cismaru.
”Eu am înțeles că este ceva atractiv pentru fete ca băiatul să știe să gătească. Și cum eu știu să fac doar ouă și cartofi prăjiți….este cel mai bun moment să învăț să gătesc, și pentru că îl admir mult pe Nicolai sunt bucuros că pot fi ucenicul lui. Să-mi țineți pumnii”, a spus Andrei Leonte.
Nicolai Tand este unul dintre cele mai charismatice personaje din lumea culinară românească. Românii îl cunosc din postura de jurat al showului Top Chef de la Antena 1 și, din februarie 2013, Nicolai a intrat și în blogosferă. Cei ce vor alege să viziteze www.reteteleluinicolai.ro vor găsi rețete cu care își vor răsfăța simțurile: pui cu mazare la cuptor, pene cu somon, lapte de pasăre, dar și asocieri mai năstrușnici precum compot de roșii cherry cu banane.