Trei baieti simpli au ajuns sa influenteze o intreaga generatie! De la un mic proiect de familie au devenit cunoscuti in toata lumea.
Jared si fratele lui, Shannon Leto, impreuna cu Tomislav Milicevi sunt Thirty Seconds to Mars(30STM), celebra trupa americana care a intrat in cartea recordurilor cu cel mai lung turneu mondial!
Inovatori si moderni in tot ceea ce creeaza, de la muzica la videoclipuri, acestia mai au un atu foarte puternic, pe Jared Leto, care a cucerit privirile si inimile fanelor nu numai prin talentul sau exceptional muzical, ci si actoricesc. La 42 de ani, membrul formatiei 30 Seconds to Mars a uimit pe toata lumea cu rolul sau din filmul “Dallas Buyers Club” pentru care a primit Globul de Aur si premiul Oscar pentru “Cea mai buna interpretare secundara masculina”.
Albumul “LOVE LUST FAITH + DREAMS” lansat la casa de discuri Polydor Records, ce dă şi numele turneului actual, a inregistrat un succes masiv in intreaga lume, ajungand in scurt timp dupa lansare pe locul 6 in top Billboard 200, pe locul cinci in topurile din Marea Britanie, Germania, Italia, Austria, Portugalia, Australia, Mexico, Elvetia şi Polonia, şi pe locul şase in SUA şi Canada fiind un concept ce rezoneaza in jurul temei pe care o propune titlul.
Nonconformistii membrii ai trupei nu au ajuns inca pe Marte, insa single-ul “Up In The Air” de pe ultimul album a avut parte de o lansare in spatiu. Printr-un parteneriat cu NASA, formaţia a trimis piesa pe orbită, momentul fiind înregistrat şi transmis live pentru o primă audiţie a melodiei de la înălţime.
Precedentul turneu Thirty Seconds to Mars – This is War – a doborât recordul pentru cel mai lung tur realizat vreodată de o trupa rock, intrând in Guinness World Record. Trupa a concertat fără întrerupere timp de doi ani, în 60 de tari de pe şase continente, majoritatea evenimentelor fiind sold out. Au fost 311 spectacole, ce au atins un public de peste trei milioane de personae, care au ramas fără suflare, eveniment dupa eveniment.
Thirty Seconds To Mars şi-a consolidat reputatia ca fiind una dintre cele mai spectaculoase trupe live din lume, printr-un turneu mondial masiv, care va aduce cel mai recent album “LOVE LUST FAITH + DREAMS” şi in Romania, pentru ceea ce promite a fi unul dintre cele mai mari concerte din vara anului 2014.
In ceea ce priveşte concertele din actualul turneu, Jared Leto promite: “Vom cânta atât piese de pe cel mai recent album LOVE LUST FAITH + DREAMS, cât şi de pe This is War, A Beautiful Lie si Welcome To the Universe. Vă asteaptă o seară nebună, plină de surprize si spectacol!”
Asadar Jared, impreuna cu fratele sau Shannon si Tomo Milicevic ne vor prezenta noul lor album, si arhicunoscutele piese “Closer to the edge”, “Kings and Queens”; “City of Angels”si multe altele care i-au facut faimosi, pe data de 5 Iulie 2014 la Romexpo.
Concertul este organizat de catre Marcel Avram si East European Production in colaborare cu D&D East Entertainment.
General Managerul D&D East Entertainment, Denise Sandulescu, spune: “Ne-am dorit foarte mult sa bifam Romania pe harta turneului mondial al faimoasei trupe americane. Suntem fericiti sa oferim din nou publicului romanesc ocazia de a trai o alta experienta unica live alaturi de una dintre cele mai apreciate trupe ale momentului pe plan international.”
Biletele sunt puse in vanzare in reteaua Eventim si online pe www.eventim.ro. Pachetele Vip pot fi achizitionate de pe www.adventuresinwonderland.com.