Din 1984, MTV Video Music Awards a oferit unele dintre cele mai bune performanţe muzicale ale artiştilor, săruturi lesbiene memorabile şi momente dintre cele mai penibile…
…dar ediţia din acest rămâne notabilă pentru anunţurile neaşteptate care au surprins publicul.
Surpizele MTV VMA 2011
Dacă premiile nu au rezervat nicio supriză în privinţa câştigătorilor – Lady Gaga, Katy Perry şi Britney Spears -, surpiza serii a venit din partea lui Beyonce (29 ani), care a anunţat că este însărcinată.
„Am o surpriză”, a spus cântăreaţa pe covorul roşu, stând mai tot timpul cu mâinile pe burtică. „Sunt însărcinată”, a exclamat ea fericită. Artista, care a fost vedeta premiilor MTV, pare că şi-a intrat deja în rolul de mămică, pentru show-ul său pe scena MTV VMA, diva adoptând o ţinută neobişnuit de decentă, în sacou şi cămaşă, peste care şi-a pus un brâu.
Ţinuta cu influenţe masculine a fost adoptată şi de Lady Gaga, marcată recent de o nouă fascinaţie pentru travestire. Excentrica artistă, care a dezvăluit fanilor muza ultimului său single, „You And I”, s-a deghizat în personajul fictiv Joe Calderone, fiind aproape de nerecunoscut, în perdeaua de fum de la ţigara pe care a vânturat-o pe scenă.
Tot la categoria suprizelor plăcute intră şi performanţa sa pe scenă, artista intrepretând memorabil piesa alături de Brian May, chitaristul trupei Queen.
Momente amuzante
Recunoscută pentru cele mai spectaculoase performanţe muzicale oferite de artişti, gala nu a dus lipsă de show-uri neobişnuite, protagonistul fiind de această dată Chris Brown.
Cântăreţul de R&B, care a oferit un tribut solistului trupei Nirvana, Kurt Cobain, interpretând „Smells Like Teen Spirit”, şi-a făcut apariţia pe scenă într-un mod cel puţin ilar, dacă nu penibil.
Înfăţişând scena divină a „pogorârii” unui înger, artistul şi-a făcut apariţia pe scenă agăţat de sfori, într-un costum alb, imitând zborul unui înger, cu aripile desfăcute.
Dacă show-ul său a fost lipsit de originalitate, fanii legendarei trupe de rock şi-au exprimat indignarea vizavi de faptul că un artist R&B a ales să aducă tribut artistului nemuritor.
Apariţii trăznite
Micul Bieber rămâne printre premianţii galei, premiat pentru videoclipul „U Smile”. Însă nu premiul l-a adus în atenţie, ci animalul său de companie de care nu s-a putut despărţi toată seara.
Nu, nu este un bichon băgat în poşeta Selenei Gomez, ci un şerpişor galben pe care artistul l-a ţinut încolăcit pe degete. Probabil că atunci când i-a amorţit mâna, Bieber l-a băgat în buzunar…
Momente proaste
Ajuns deja un clişeu obsedant, scena sărutului între femei, respectată mai ceva ca la nuntă, le-a adus faţa în faţă pe Lady Gaga şi Britney Spears.
Doar că de data asta, momentul nu a fost savurat până la capăt, pentru că Britney a respins-o pe Gaga, spunându-i că a făcut deja asta în 2003. Se pare că artista i-a rănit „orgoliul masculin” lui Gaga, deghizată în bărbat.
Nici Katy Perry n-a reuşit să impresioneze cu performanţa sa pe scenă. Artista, care a câştigat premiul pentru „videoclipul anului” cu „Firework”, a apărut pe scenă cu un cub galben pe cap.
Foto: Hepta.ro