La trei minute după ce a spus „DA” și a semnat actele de căsătorie, o femeie din Kuweit s-a hotărât să divorțeze.
Mireasa a luat decizia când se pregătea să iasă pe ușa încăperii unde, cu trei minute înainte, semnase cerificatul de căsătorie. Motivul pentru care s-a răzgândit ar fi fost un gest necuvenit făcut de cel pe care îl alesese să îi fie soț, conform Mediafax.
Cei doi se pregăteau să plece din sală când femeia s-a împiedicat. În loc să o ajute, bărbatul i-a spus că este „proastă”. Comportamentul lui a indignat-o atât de tare pe mireasă, încât aceasta s-a întors de drum și a cerut să divorțeze. Cererea ei a fost admisă și astfel, soții au avut cea mai scurtă căsătorie care a existat vreodată în țara lor.
Întâmplarea a devenit virală pe Twitter, acolo unde internauții s-au întrecut în păreri. În timp ce unii au admirat curajul femeii și hotărârea de a nu trăi toată viața lângă un om capabil de astfel de gesturi, alții au criticat-o pentru că a ajuns să facă un pas atât de important alături de el.
O altă căsătorie foarte scurtă a avut loc în Dubai. Mirele a divorțat la doar 15 minute după ce a spus „DA” deoarece s-ar fi simțit jignit de cererile financiare ale viitorului socru. În 2012, un alt bărbat a divorțat imediat după ce a semnat actele, pentru că tatăl miresei îl rugase să o lase pe fiica sa să își păstreze serviciul.
În Arabia Saudită, un mire a divorțat de soția sa la mai puțin de două ore de la căsătorie pentru că aceasta a trimis pe Snapchat poze din timpul nunții unor prietene.
Sursă foto: shutterstock.com