„Twilight” şi distribuţia filmului sunt marii câştigători ai premiilor MTV Music Award, decernate duminică noapte la Los Angeles. În mod suprinzător sau nu, vampirii…
din Twilight şi-au „înfipit din nou colţii” în popcornul oferit de MTV pentru al treilea an consecutiv, fiind astfel câştigătorii imbatabili ai Galei din 2009 încoace.
Show-ul MTV Movie Awards, pe cât de popular, pe atât de previzibil, a fost total lipsit de surprize plăcute în acest an. Nici măcar comediantul Jason Sudeikis, membru în echipa show-ului Saturday Night Live, gazda MTV Movie Awards a demonstrat că nu este atât de haios pe cât pare, alegerea acestuia dovedindu-se una neinspirată din partea organizatorilor.
Iată cele mai bune şi cel mai puţin bune momente la MTV Movie Awards 2011.
Moment prost
Percepută ca o ceremonie care parodiaza evenimentele sobre gen Oscar sau Bafta, MTV Movie Award şi-a cam dat în petec în acest an, desemnând pentru al treilea an consecutiv aceeaşi câştigători.
Cu riscul ca această „tradiţie” alegerii aceluiaşi câştigător să plictisească până la urmă publicul, Gala a acordat celui de-al treilea film al francizei, „Twilight: Eclipse”, nici mai mult, nici mai puţin de cinci trofee, la fel ca în anii precedenţi.
Având în vedere concurenţii mult mai buni la aceeaşi categorie – „Inception”, „Harry Potter şi Talismanele Mortii: Partea I” sau „Reţeaua de socializare”, cutezăm să clasăm întâmplarea la cel mai prost moment al MTV Movie Award 2011.
Moment bun
Recompensată cu premiul „Generaţia MTV”, actriţa Reese Witherspoon a oferit publicului cel mai reuşit discurs al serii, amuzant şi sarcastic, depotrivă, un răspuns elegant la introducerea stânjenitoare făcută de Pattinson.
Cu aluzii la ultimele scandaluri sexuale din showbiz-ul hollywoodian (n.r. Blake Lively), actriţa a declarat că „este posibil să reuşeşti la Hollywood şi fără să ajungi mai întâi la un reality show. Este posibil să reuşeşti şi dacă eşti o fată bună. Voi reuşi să fac din asta o modă la fel de cool”, a declarat actriţa, adăugând că ar fi făcut orice posibil să ascundă o întregistrare obscenă. „Dacă obişnuieşti să îţi faci poze gol cu telefonul, ai face bine ca data viitoare să îţi ascunzi faţa”, a continuat aceasta.
Moment prost
Înainte ca actriţa să urce pe scenă, fostul coleg de platou Robert Pattinson a glumit spunând că nu are nimic împotrivă în a întreţine relaţii sexuale cu mama lui, făcând referire la cele două filme în care a jucat alături de Reese Witherspoon (Vanity Fair, în care joacă rolul fiului acesteia, şi Water for Elephants, în care interpretează rolul amantului personajului jucat de actriţă).
Moment prost
Devenit o tradiţie la ceremoniile de premiere, momentul sărutului între celebrităţi nu a lipsit nici aici, spre deliciul publicului, sau nu.
Scenele de tandreţe între vedetele, bisexuale sau nu, în care se sărută pătimaş cu colegii de breaslă pare că este un moment obligatoriu din programul oricărei festivităţi. Anul acesta a fost rândul rivalilor din Twillight să ofere un astfel de moment, după ce Robert Pattinson s-a năpustit asupra lui Taylor Lautner, care a fost dat pe spate la propriu.
Dacă nu ţi-ai pregătit discursul de acasă sau l-ai uitat din cauza tracului şi rămâi blocat în faţa publicului ursuz şi plictisit, cea mai la îndemână soluţie se pare că este pupatul colegului. Pentru lipsa de imaginaţie, Pattison merită o bulină neagră.
Moment bun
Deşi titulatura sa ar fi dezonorantă în realitate, trofeul pentru „cel mai bun ticălos” i-a fost decernat lui Tom Felton, pentru intrepretarea remarcabilă din prima parte a francizei „Harry Potter şi Talismanele Morţii”.
Moment prost
Adevărate fenomene ale anului, filme precum „127 Hours,” „Black Swan” sau chiar „Jackass 3D” au fost pur şi simplu „eclipsate” de documentarul biografic „Never Say Never”, cu care Justin Bieber a câştigat trofeul cu popcorn pentru „cel mai uluitor moment”.
Dacă ţinem cont de gusturile juriului, în majoritate sub 25 de ani, la toate categoriile importante, ce relevanţă mai are că cel mai bun sărut a fost desemnat cel dintre Kristen Stewartşi Robert Pattison?
Foto: Hepta.ro