Nimeni nu şi-ar putea imagina o locuinţă fără lumină. De la străvechile lămpi cu gaz şi opaiţe, sursele de lumină artificială s-au schimbat enorm de-a lungul timpului. Atât de mult, încât astăzi nimeni nu şi-ar putea imagina o lampă mult prea banală. Admiră mai jos cele mai inedite concepte de lămpi, realizate de unii dintre cei mai cunoscuţi designeri din lume.
Realizată de artistul japoez Takeshi Ishiguro, designul acestei lampe este inspirat tocmai din scopul căruia îi deserveşte – lampa este realizată din paginile unei cărţi cartonate, la care a fost ataşat un adaptor de joasă tensiune. Va trebui totuşi să găseşti mai întâi cartea ca să aprinzi lampa.
Recunoscut pentru sale ideile originale aplicate în design, artistul britanic Jethro Macey realizează această veioză, inspirat de principiul „plată şi răsplată”. Iar asta pentru că lampa „Coin Lamp” nu se va aprinde decât dacă vei introduce o monedă înăuntru. În funcţie de disponibilitatea ta de a cheltui bani va depinde şi ora de lectură. „Coin Lamp” este, iată, şi o metodă de economisire.
Scenele triste din „Titanic”, când vaporul începe să se scufunde, iar camerele sunt inundate de apă, l-au inspirat pe designerul Charles Trevelyan să creeze această veioză pe care a denumit-o Titanic.
Lampa este practic branşată în noptieră, pentru a reda ideea de scufundare, şi luminează din păcate doar unghiul spre care este deschis aşezată aceasta.
Pasionat de acelaşi concept de branşament, designerul Billy May (autor şi al conceptului Mozilla Seabird, supranumit telefonul viitorului, ce încorporează proiectoare) propune la rândul său un mod foarte interesant de a lumina casa. „Torn Lighting” este perfect camuflată în zid, iar LED-urile care „răsar” din perete dau impresia că în casă lumina răzbate prin nişte găuri. Veioza dă camerei un aer misterios şi romantic deopotrivă.
Onduleul acesta răsucit ce seamănă foarte bine cu un tract intestinal este mai interesant de atât. Veioza Kundalini Abyss, produsă de Osko & Deichmann, poate lua orice formă doreşte imaginaţia ta. Lampa poate fi ajustată într-o varietate de forme, policarbonatul din care este construită fiind foarte flexibil şi uşor de manevrat.
Preţul acesteia ajunge la 500 de dolari.
Admiră pe pagina următoare şi alte veioze şi lămpi la fel de originale.