Misteriosul lac Baikal, locul unde se strâng şamanii

09.10.2013, 17:00.

Taylaggan – ritualul şamanic. În fiecare an, la începutul lunii august, şamanii din toate regiunile aflate în jurul Lacului Baikal vin pe Insula Olhon pentru Taylaggan – o rugăciune colectivă, însoţită de intrări în transă. Pentru neiniţiaţi, este un spectacol oarecum grotesc, iar cei cu frică de Dumnezeu ar spune că sunt ritualuri de exorcizare. Valentina Ivanovna Haritonova şi-a dedicat întreaga carieră ştiinţifică studierii şamanismului. Este doctor în antropologia conştienţei şi cercetător principal la celebrul Institut de Etnografie şi Antropologie „Mikluho Maklay“ din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe. Valentina Haritonova îi studiază pe şamani din punct de vedere ştiinţific. Am vrut să aflu de la ea cine sunt aceşti şamani. „Pot fi ghicitori, prezicători sau vindecători“, spune ea. „Sunt oameni care interpretează visele. Şamanii pot fi vraci sau preoţi sacerdoţi, oameni care comunică cu spiritele. Ei sunt oameni diferiţi şi au funcţii diferite, însă iată că pe toţi îi denumim şamani. Oamenii aceştia îşi descoperă mai întâi nişte aptitudini, şi după aceea le găsesc o întrebuinţare. De exemplu: şamanul este persoana care lucrează cu spiritele. El le lasă să intre în corpul său sau găseşte o cale de comunicare cu ele. O asemenea persoană intră în starea de transă. Sunt oameni foarte speciali, mai ales dacă ei intră cu adevărat în starea de transă. Înseamnă că activitatea lor cerebrală este deosebită. În mod normal, şamanul este un individ ca oricare altul, însă, când intră în transă, se află în aşa-numita «stare modificată a conştienţei».Dacă vorbim despre vindecători, pe care mulţi îi includ tot în categoria şamanilor, aceştia sunt de obicei specialişti în osteopatie şi îi putem considera mai degrabă maseuri, care îşi dovedesc calităţile prin intermediul mâinilor. Ei nu dispun de capacităţi paranormale, nu au nevoie să intre în transă“, explică Haritonova.
La ritualul de pe Olhon l-am întâlnit pe Erimbot – un şaman venit din Mongolia. El povesteşte că puterea de a intra în legătură cu spiritele e moştenită din generaţie în generaţie. Îmi mai spune că deseori îşi cheamă strămoşii, care îi pot prezice anumite momente din viaţă sau îl pot îndruma în momente de cumpănă.
Vitalii Baltaev este din Irkutsk şi conduce organizaţia religioasă a şamanilor Tangaary. Vitalii susţine că nu ţine minte ce face în timpul transei şamanice; îşi aminteşte doar că în corpul său intră un spirit sau un altul. Întrebat de unde are şi cum foloseşte aceste puteri, îmi spune că „este ceva care vine dinăuntru. Când dai voie spiritului să intre în tine, simţi o energie în plus. Eşti mai puternic. Cea mai importantă forţă pe care o capeţi este cea mintală. Nu noi alegem dacă practicăm magia albă sau magia neagră. Zeii decid! Într-o anumită zi din an, la un moment dat, zeii hotărăsc cu ce te vei ocupa“, spune cu multă convingere Vitalii Baltev şi continuă: „În practica şamanică, sensul de alb şi negru are cu totul alte semnificaţii. Amândouă sunt un tot unitar. Nu poţi să spui că negrul este rău, iar albul, bun. Sunt doar ipostaze diferite. Sigur că da… Noi vedem spiritele rele, însă le evităm, nu intrăm în contact cu ele. Sunt foarte periculoase. Noi lucrăm cu spiritele strămoşilor noştri, care ne ajută să-i ajutăm, la rândul nostru, pe oameni“, îmi povesteşte Vitalii.
Rând pe rând, şamanii prezenţi la Taylaggan intră în transă. Acompaniaţi de sunete de tobă şi murmurând incantaţii numai de ei ştiute, şamanii călătoresc într-o lume pe care un neiniţiat nu o poate înţelege. Adepţii acestui curent religios se târăsc în genunchi să primească o binecuvântare sau să transmită un mesaj spiritelor rudelor răposate. Ca jurnalist, sunt avertizat să stau deoparte, pe motiv că spiritele pot deveni de necontrolat. Mă apropii totuşi de un şaman în transă, iar acesta se aruncă spre mine. Încercând să mă feresc, m-am împiedicat şi, fără să exagerez, m-am rostogolit câţiva metri mai încolo. Lumea din jur m-a certat că m-am apropiat prea mult şi mi-a spus că spiritul aflat în şaman s-a răzbunat, pedepsindu-mi îndrăzneala. Eu însă continui să cred că a fost doar un simplu accident: m-am împiedicat şi am căzut. Urât, ce-i drept, căci durerea din şold mi-a dat de furcă zile întregi.
Valentina Haritonova povesteşte că, în trecut, şamanii erau persoane cu statut privilegiat. „Aveau o situaţie în viaţa personală cu totul şi cu totul deosebită. Europenii ajunşi în Siberia îi credeau bolnavi psihic, însă băştinaşii i-au privit întotdeauna cu alţi ochi şi i-au considerat normali.“ Se vorbeşte mult şi despre o anumită boală a şamanilor. Valentina Haritonova precizează: „Boala şamanilor apare atunci când, la un moment dat, unei persoane începe să i se transforme conştiinţa. Este de fapt o criză spirituală. Omul respectiv se confruntă cu nişte tulburări emoţionale. Trecând în acestă stare, creierul începe să funcţioneze într-un alt regim. În asemenea situaţii, pe vremuri erau chemaţi şamanii cu multă experienţă şi numai ei puteau să-şi dea seama dacă persoana respectivă este bolnavă psihic sau are capacităţi reale de a intra în legătură cu spiritele. Dacă omul era bolnav, era ajutat să se vindece; dacă avea aptitudini şamanice, era îndrumat să parcurgă toate treptele spirituale, ca să ajungă un şaman veritabil.“ Putem spune şi altfel: individul respectiv e instruit să-şi găsească propriul său drum spre lumea spiritelor şi să lucreze cu ele într-o stare de conştienţă alterată. Şamanul era personajul a cărui existenţă era obligatorie în societăţile primitive. El trebuia să-şi apere grupul de alţi şamani sau de spiritele rele. Când şamanul murea, era înlocuit cu un alt invid cu înclinaţii spre spiritism. În ultima perioadă, practicile şamanice sunt reluate şi chiar răspândite în multe regiuni din Siberia. La şamani apelează şi ortodocşi, şi budişti, şi oameni de alte religii. Aceştia nu se leapădă de religia pe care o au deja, însă vin la şamani pentru că, spun ei, simt o uşurare, iar spi-ritul le este mai liniştit.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro