De la minunile întâmplate la Fatima şi până la „focul viu” de la Ierusalim, oamenii au fost martori la numeroase alte semne divine inexplicabile, bizare şi uneori de-a dreptul ridicole.
Lumea este însă „cutremurată” de o nouă minune divină nemaivăzută până acum. Cazul copilului din Daghestan (Rusia) pe al cărui trup apar texte biblice a înmărmurit credincioşii din toată lumea.
Un semn divin sau un trucaj masochist? şi-au pus întrebarea doctori, oameni simpli, preoţi şi specialişti când au văzut trupul copilului acoperit cu pasaje din Coran.
Nimeni nu are o explicaţie plauzibilă. Totuşi, unii îi suspectează pe părinţi că îşi maltratează bebeluşul, cu toate că diagnosticul medicilor infirmă ideea.
Ceea ce a înspăimântat cu adevărat lumea a fost însă explicaţia apocaliptică a unui imam, conform căreia, cu cât ne apropiem mai mult de sfârşitul lumii, cu atât mai des vor apărea astfel de semne…
Însă nu toate semnele divine sunt validate ca reale şi nu toate vedeniile şi închipuirile trec testul veridicităţii supreme în ochii reprezentanţilor bisericii.
Află mai multe despre Focul Sfânt din Ierusalim. Unii cred că este o înşelătorie.
Minunile divine, puse sub anchetă
De când creştinii au început să semnaleze tot mai multe viziuni – pe cer, în biserici sau în sandvişuri – preoţii de la Vatican au devenit mai circumspecţi şi au recurs, în unele cazuri, la anchete oficiale. Un caz care le-a dat mult de furcă, din lipsă de dovezi ştiinţifice, reprezintă relatările despre apariţia Fecioare Maria în Medjugorje, din Bosnia-Herţegovina.
Comisia Sfântului Scaun nu a ajuns însă la niciun rezultat oficial, deşi „cazul Medjugorje” datează din 1981, când şase tineri au mărturisit că au văzut-o pe Sfânta Fecioară.
Ochii misterioşi de pe cer
Un rar fenomen inexplicabil a înspăimântat toată suflarea creştină, de la Cernăuţi şi până peste graniţă, în august 2009. O minune fără precedent a avut loc atunci: ochii lui Dumnezeu au apărut pe cerul înnorat exact în timpul celor mai mari inundaţii din Ucraina şi regiunea Bucovinei din ultimii ani. Ca să nu mai lase loc de scepticim, martorii oculari au capturat imaginea pe telefoanele mobile pentru a le arăta înalţilor prelaţi de la Vatican minunea.
Şi mai curios este că unii chiar au avut premoniţii în legătură cu această apariţie stranie pe cer, cum se arată în comentariile utilizatorilor YouTube.
Iisus Hristos apare într-o tigaie arsă
În martie 2010, o altă apariţie miraculoasă s-a petrecut, de această dată în Marea Britanie. Chipul lui Iisus a apărut pe fundul unei tigăi arse de ulei. Toby Elles, un tânăr din Salford, adormise şi uitase tigaia pe foc în timp ce îşi prăjea şuncă. Minunea a făcut ca tânărul, răzbit de foame, să se treazească din somn, constatând cu stupoare portretul autentic al Mântuitorului în uleiul ars.
Fecioara Maria… în copac
Manifestări ale Fecioarei Maria s-au arătat şi enoriaşilor români.
În urmă cu aproape 15 ani, în Bistriţa, oamenii au descoperit-o pe Maica Domnului într-un copac.
Credincioşii au fost convinşi că este un semn divin şi au început să venereze arborele, aşa că au avut gripă să aducă periodic flori şi să aprindă lumânări.
Chipuri divine în alimente
De-a lungul timpului au existat fenomene total inexplicabile în locuri total neaşteptate. Au fost semnalate minuni cereşti, sub formă de chipuri divine pe pereţi de egrasie în baie, pe o radiografie dentară, într-un baton de ciocolată sau într-o farfurie cu gem uscat.
Fecioara Maria însă obişnuieşte să apară cu precădere pe clădiri. Ultimele apariţii au fost semnalate în Chicago şi Florida, însă chipul Fecioarei Maria de pe bucata de sandviş a devenit celebru şi a avut un succes uluitor, fiind vândută pe e-bay cu 28.000 de dolari.
Foto: Shutterstock