Miezul nopţi în Paris / Midnight in Paris

.

Doi îndrăgostiţi ce urmează să se căsătorească în viitorul apropiat sosesc în capitala Franţei şi decid să profite la maximum de oportunitatea…
… de a petrece o scurtă vacanţă în Oraşul Iubirii.

Numai că planurile logodnicilor de a savura clipe intime de neuitat unul în compania celuilalt sunt zădărnicite de întâlnirile cu părinţii fetei şi cu un prieten arogant şi cu aere de intelectual rasat, de care tânăra pare în mod inexplicabil atrasă şi care îl calcă pe nervi pe partenerul ei de viaţă.

Agasat de acest rival care i-a atras atenţia iubitei lui prin insistenţa cu care îi invită să viziteze obiective turistice şi să frecventeze împreună localurile în care se dansează, tânărul nord-american începe să exploreze de unul singur Parisul după ce orologiul bate miezul nopţii.

Astfel, el este vrăjit de atmosfera magică a oraşului european şi de pariziencele pasionale şi libertine cu ajutorul cărora se familiarizează cu viaţa de noapte a metropolei.

Întrucat desele lui escapade nocturne îi pun pe gânduri pe viitorii socri şi pe logodnică, bărbatul se trezeşte cu un detectiv particular pe urme şi simte că a intrat într-o încurcătură care îl lasă perplex.

Miezul Noptii în Paris / Midnight in Paris
este o comedie romantică regizată de Woddy Allen şi în a cărei distribuţie îi intâlnim pe îndrăgiţii: Owen Wilson, Rachel McAdams, Marion Cotillard, Kathy Bates şi Carla Bruni. Din 2 septembrie la Hollywood Multiplex.

Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton