IFA 2017, târgul de electronice de larg consum care are loc la Berlin între 1 și 6 septembrie, atrage o mulțime de vizitatori cu noutățile prezentate acolo în materie de gadgeturi și electrocasnice de tot felul. Anul acesta ne-au atras atenția dispozitivele miniaturale și portabile.
Imprimantele 3D au devenit la fel de mici și de accesibile ca preț precum o imprimantă laser, fiind obiectele ideale pentru a dota o școală, un birou sau o mică firmă de obiecte promoționale. La fel s-a întâmplat și cu imprimantele foto – Polaroid, faimoasele camere foto care imprimau fotografii color pe loc, continuă să o facă sub o formă cu design atractiv, prin intermediul noilor device-uri POP și HOOP.
Aparatele de îngrijire a sănătății, cum este Dreamstation de la Philips, permit tratarea tulburărilor de somn și a afecțiunilor respiratorii chiar și în timpul unei călătorii cu avionul, iar placa de păr de voiaj pare să fie o jucărie de copii, însă e perfect funcțională.
La rândul lor, grădinile de fructe și legume cresc în nici jumătate de metru pătrat, la un clic distanță, iar roboțeii din companie precum Asus Zenbo, care seamănă pe-alocuri cu R2D2, fac lecții cu copiii și supraveghează bătrânii singuri din casă.
Sursa foto: arhiva personală, philips.com
S-ar putea să te intereseze și:
CES 2017: 5 gadgeturi care îți ușurează viața
A apărut un gadget care îți arată nivelul de vitamine din corp