Mesajul unui asistent medical de pe ambulanță: „Sunați la 112 când urgența este reală”

.

Mulți oameni sună la serviciul de urgență cu probleme absolut banale, în timp ce alții, care au într-adevăr nevoie de ajutor, așteaptă timp îndelungat o ambulanță. Un asistent face apel la români: „sunați la 112 când urgența este reală.”

Deseori, echipajele de la Serviciul de Ambulanță întâlnesc cazuri în care oamenii sună pentru orice altceva decât pentru faptul că au nevoie de asistență medicală. Sunt sute de apeluri zilnice care nu reprezintă o urgență, dezvăluie paramedicul Adrian Manu, pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Acesta și alți utilizatori au dat numeroase exemple despre modul egoist în care românii tratează un astfel de serviciu. De la cazuri privind o banală constipație, la cele în care oamenii, deși nu au asigurare medicală, sună la 112 pentru nu au chef să stea la cozi prin spitale: „Am fost ieri și era coadă. Eu nu stau la coadă. Mă duceți voi și mă băgați în față” le-a spus o doamnă celor din echipa medicală.

„Altă doamnă ne solicită să o ducem la spital. O ducem. În timp ce o prezentăm în Urgență, ne spune că s-a gândit mai bine și nu mai vrea să fie consultată și pleacă. O altă pacientă învățase foarte bine simptomele de infarct, probabil din experiența nenumăratelor salvari ce au poposit la ușa dânsei. Descria foarte bine totul, doar că nu avea nimic. Sau avea, dar doar la cap. Solicitări pentru o temperatură de 37 de grade, solicitări pentru o durere de cap sau de ureche” povestește Manu.

„Pacient cu dureri în piept ieri 10.01.2019… când ajungem la solicitare primim un răspuns halucinant: am vrut să văd dacă vine ambulanța” relatează un alt membru al Serviciului de Ambulanță.

Un utilizator a spus că „o femeie a chemat salvarea pentru mama dânsei, la 90 de ani, pentru că nu mai părea atât de vioaie ca de obicei.” Altcineva povestește despre o mamă care a solicitat serviciul de urgență pentru că s-a trezit copilul din somn plângând și nu știa de ce.

Toate acestea în timp ce oamenii cu adevărat bolnavi suferă în tăcere: „În schimb, oameni în vârstă, cu bun simț, ne sună prea târziu, deși au dureri în piept și constatăm că au făcut un infarct. Le este rușine să ne deranjeze. Nici asta nu este normal. Alți oameni mor pentru că nu ajungem la timp.”

Nu se poate face o triere a cazurilor pentru că „descrierile la 112 sunt identice” și doar realitatea de la fața locului scoate la iveală adevărul. În plus, solicitarea venită prin numărul de urgență obligă dispecerii să trimită echipaje peste tot, fără drept de refuz. De aceea, oamenii ar trebui să fie mai conștienți de ceea ce fac și legea să permită amenzi usturătoare pentru orice abuz de acest fel.

„Sunați la 112 atunci când aveți nevoie. Sunați când urgența este reală. Altfel, s-ar putea ca cineva să moară între timp pentru că nu am ajuns noi. Poate cineva drag vouă. Sau să nu fie tratat la timp pentru că altcineva abuzează. Puteți merge la medicul de familie? Mergeți. Sunteți în stare să vă deplasați la un spital singuri? Faceți-o. Sunteți pregătiți să trăiți cu gândul că cineva a murit sau a rămas cu sechele pe viață pentru că voi ați vrut să nu stați la coadă, din comoditate? Eu nu. Sper că nici voi” a mai adăugat paramedicul.

Sursă foto: shutterstock.com

Ultima modificare ianuarie 16, 2019 2:34 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale