Mesajul emoționant al unei mămici de copil autist, devenit viral pe internet

.

Mămica unui băiețel autist, în vârstă de 5 ani, a postat pe facebook o fotografie însoțită de un mesaj emoționant. Fotografia fusese făcută exact în momentul în care băiețelul ei avea primul său contact fizic cu o altă ființă, o ființă necunoscută – un cățel de terapie.

Iată ce a scris mama copilului pe rețeaua de socializare:

„Vedeți această fotografie? Eu n-am mai trăit așa ceva niciodată… Ieri a fost prima zi în care copilul meu și-a întâlnit cățelul cu care va face terapie de acum încolo, pe Tornado, și imediat ce s-au întâlnit, s-au și împrietenit… De ce e atât de emoționantă pentru mine această fotografie? O să încerc să vă explic…

În această fotografie este o mamă care și-a văzut băiețelul de 5 ani interacționând pentru prima oară în viața lui cu o altă ființă. Eu nu pot să-mi iau copilul în brațe, cum fac alți părinți. Sau să-l îmbrac, să mă joc cu el, să-i fac baie cu ușurință ori să-i spun cât de mult îl iubesc, așa cum fac alți părinți. Pentru că băiețelul meu e altfel. El pur și simplu nu interacționează cu nimeni, nu are niciun fel de legătură cu nimeni, nu are niciun prieten… Și când l-am văzut pentru prima oară cu Tornado, nu mi-am mai putut ține lacrimile, e emoționant să-l văd cum stă relaxat pe burtica acestui cățel…

Acest moment a meritat toată lupta, toate tratamentele, fiecare pas, fiecare dolar cheltuit, fiecare lacrimă. Pentru că datorită acestui moment, și datorită acestui cățel, Tornado, eu știu că fiul meu va fi bine. Până acum am plâns de nenumărate ori din cauza faptului că am un copil autist, dar ieri am plâns pentru prima oară din alt motiv. Este un sentiment pe care nu îl pot descrie în cuvinte…”

Foto deschidere – 123rf

Ultima modificare septembrie 29, 2017 12:20 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale