Dacă în cazul lui Charlie Sheen, concedierea sa din „Two and a half men” era oarecum predictibilă, există însă şi producători care şi-au concediat actorii din motive mai puţin întemeiate, aproape absurde.
Megan Fox, concediată din cauza unui interviu
De ceva timp, şi frumoasa actriţă Megan Fox îngroaşă rândurile actorilor disponibilizaţi, nevoită să părăsească rolul din cel de-al treilea film din franciza „Transformers”.
Aceasta a fost concediată de către regizorul Steven Spielberg după ce actriţa a declarat despre Michael Bay într-un interviu că regizorul se comportă ca Hitler pe platourile de filmare. Imprudenţa actriţei l-a deranjat pe Spielberg, evreu de origine, care s-a declarat şocat de comparaţia cu Adolf Hitler şi a cerut ca Megan Fox să fie concediată „imediat!”. Conform speculaţiilor din presă, nici silueta mult prea subţire a lui Megan nu ar fi fost pe placul regizorului.
Eric Stoltz, pentru seriozitate
Eric Stoltz ar fi putut călători şi el ca Michael J Fox „înapoi în viitor”, dacă actorul nu ar fi fost atât de… sobru.
Iată şi întâmplarea: În urmă cu 26 de ani, Eric Stoltz a fost distribuit în rolul lui Marty McFly în celebrul film „Înapoi în viitor”, dar regizorul Robert Zemekis, care ştia exact că filmul trebuie să fie o comedie, a ales să îl înlocuiască pe actor pentru că era prea serios.
În cazul lui Ryan Gosling, se pare că lipsa de comunicare cu echipa şi… capacitatea slabă de a aprecia cerinţele producătorilor i-au determinat pe aceştia să îl concedieze după ce l-au pus mai întâi să se îngraşe vreo 25 de kilograme.
Mai exact, actorul a fost selectat pentru rolul personajului Jack Salmon din „The Lovely Bones” – un tată îndurerat care află că fiica sa a fost violată şi ucisă -, pentru care actorul trebui să pară mai matur.
„Aveam 68 de kg când m-a angajat şi am apărut pe platoul de filmare cu 95 de kg”, a spus actorul, care s-a gândit că kilogramele în plus aveau să facă personajul său mai credibil. Însă nu la asta s-a aşteteptat regizorul care îşi dorea un actor cu „alura unui star”.
Gosling a fost înlocuit cu Mark Wahlberg, pentru rolul lui Jack Salmon.
Lindsay Lohan, din cauza neseriozităţii
Tocmai când se afla în plină distracţie – exces de droguri şi alcool -, şi Lindsay Lohan şi-a văzut concedierea pe masă.
În 2006, actriţa a fost concediată de către regizorul Gregg Bishop, care s-a temut că actriţa va crea mai multe probleme decât profit.
Lindsay urma sa deţină rolul principal în peliculă, în care urma să interpreteze o studentă absolventă care se trezeşte abandonată pe o insulă pustie. Se pare că ea a fost abandonată oricum de anagajatori săi…