Când toate merg pe dos încă de dimineaţă, nu mare ar fi mirarea să constaţi că este marţi 13. Sau vineri 13. Dar când răsună şi cele trei ceasuri rele care bat tot marţi…
… atunci trebuie să fii cu mare băgare de seamă în această zi nefastă.
Dacă marţi sau data de 13 erau de partea ta până acum, astăzi nu te aştepta ca toate lucrurile să îţi meargă strună, aşa cum se întâmpla până acum în cele două zile.
Superstiţioşi sau nu, ziua de marţi cu cele trei ceasuri rele ale ei este o zi ghinionistă pentru unii, dar norocoasă pentru alţii. Dacă aceeaşi distincţie este valabilă şi în cazul numărului 13, atunci alăturarea celor două nu poate să fie decât una nefastă, pentru că separat, acestea au conotaţie negativă.
Cum au apărut ceasurile rele
Ei bine, explicaţia ceasurilor „rele” îi revine astrologiei, ceea ce risipeşte oarecum misticismul care plana asupra celor trei momente critice de marţi.
În astrologia orară, timpul se măsoară în ore planetare, ceasurile rele fiind determinate de orologiile cosmice.
Astfel, fiecare zi a săptămânii începe la răsăritul Soarelui cu ora ce corespunde planetei guvernatoare a zilei respective. Ziua de marţi, în acest caz, începe la ora la care răsare Soarele, ca atare, prima oră planetară a oricărei zile de marţi aparţine planetei Marte care guvernează ziua respectivă.
Pe parcursul celor 24 de ore, şapte planete diferite guvernează câte o oră, care se succed de mai multe ori până la finalul zilei. Dintre toate însă, Marte şi Saturn sunt considerate planete malefice, a căror simbolistică este negativă.
Pentru că ziua de marţi este guvernată de Marte, iar ziua de sâmbătă de Saturn, se consideră că prima oră planetară a celor două zile din săptămână aparţine celor două planete negative şi pe parcursul întregii zile vor mai există şi alte două ore planetare marcate de energia celor două planete.
Aşadar, marţi, vor exista trei ore planetare patronate de Marte, iar sâmbătă, trei ore planetare guvernate de Saturn, conjuctura care aduce, de regulă, conflicte, neînţelegeri, piedici, eşecuri sau alte probleme.
În credinţa populară, ziua de marţi este rezervată preexistenţei, adică „Lumii de dincolo”, ceea ce aduce aceleaşi trei ceasuri rele. Sub influenţa mitului biblic, oamenii credeau că în ziua de marţi s-ar fi urzit lumea şi pământul.
Străbunicii noştri considerau marţea o zi rea, aducătoare de nenorociri în cele trei „ceasuri rele” şi nefastă pentru începerea aratului sau semănatului. Din aceste motive, în această zi erau interzise nunţile, logodnele şi mersul în peţit.
Mai mult, după sărbătoarea Paştelui şi după Rusalii, urmau cicluri de trei sau şase zile de marţi „oprite” pentru unele activităţi economice.
Nu în ultimul rând, respectarea acestor rânduieli în trecut este confirmată şi de existenţa unor reprezentări mitice feminine, precum Marţolea, care pedepsea femeile ce se îndeletniceau cu treburi în gospodării în seară zilei de marţi.
Adesea, superstiţiile iau naştere în urma unor asocieri pe bază de coincidenţe bizare, diferite semne şi evenimente care se petrec în împrejurări similare şi inexplicabile.
Potrivit unor intrepretări, ghinionul atribuit numărului 13 este explicat de existenţa celor 13 lune pline care există pe parcursul unui an. Astfel, numeroase popoare consideră numărul 13 ca fiind blestemat şi aducător de nenorociri.
O altă explicaţie ar fi că la Cina cea de taină, au stat la masă 13 persoane, cei 12 apostoli şi Iisus, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat, iar cifra 13 îi este atribuită lui trădătorului Iuda. În plus, Anticristul apare în Biblie în Capitolul al 13-lea din Apocalipsă, iar Adam, spun unii, a mâncat din fructul oprit într-o zi de marţi.
Tot într-o zi de marţi, Constantinopolul a căzut în mână otomanilor, iar unul dintre primele evenimente istorice consemnate legate de această zi este masacrul Cavalerilor Templieri, care a avut loc pe 13 octombrie 1307.
… sau cu noroc?
În mod paradoxal, 13 este de fapt, un număr norocos în unele tradiţii, iar în unele culturi, reprezintă Divinitatea însăşi.
În calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii. Pentru maiaşi, această dată avea semnificaţii simbolice importante precum proprietăţi purificatoare şi reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea, adică ciclicitatea.
În credinţa Caballa, numărul 13 este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului, în timp ce în creştinism este atribuit Fecioarei Maria.
Scandinavii credeau că numărul 13 este unul cu ghinion, întrucât celor 12 semizei din mitologie li s-a alăturat un al 13-lea, ce s-a dovedit a fi unul demonic, care le-a adus oamenilor numai nenorociri.
Totodată, în mitologia egipteană, în Templul lui Osiris, 13 figurează ca simbol al eternei creaţii şi distrugeri a vieţii.