Până anul acesta, toate ecranizările romanului lui F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby, au fost mai degrabă plictisitoare decât strălucitoare, în ciuda faptului că acţiunea romanului are loc într-un timp extrem de efervescent. Asta până ca Leonardo DiCaprio să-i dea viaţă lui Jay Gatsby şi Carey Mulligan lui Daisy Buchanan.
E drept că nu poate fi o sarcină uşoară aceea de a transpune în film unul din cele mai celebre romane din toate timpurile, cu atât mai mult cu cât nu acţiunea este punctul său forte. Pe de o parte, poate fi greu de redat vizual ceea ce autorul cărţii a reprezentat atât de bine în cuvinte, iar pe de alta e de neînţeles cum Hollywoodului i-au lipsit până acum mijloacele de a ilustra opulenţa.
Când s-a aflat că Baz Luhrmann va fi regizorul unei noi variante a Marelui Gatsby, s-a ştiut sigur că, oricum va fi perceput filmul în cele din urmă, acesta nu va mai fi, în sfârşit, plictisitor. Celebru pentru decorurile grandioase, dar şi pentru sumele fabuloase de bani de care are nevoie pentru filmele sale, Luhrmann ar putea fi salvatorul lui Gatsby, cel care să-i redea misterul, consistenţa şi, în fine, energia pe care nu le-a avut până acum. Din punct de vedere al bugetului, până acum Baz Luhrmann nu s-a abţinut de la nimic. Vezi continuarea pe viva.ro. CLICK AICI!