Există şi o Românie europeană, frumoasă, dezirabilă, care poate să ţină fruntea sus oriunde în lume, crede Sandra Pralong, coordonatoarea volumului „Mai români decât românii?”.
Ea a vrut să demostreze cu fapte şi poveşti concrete acest lucru, adunând poveştile unor expaţi care s-au îndrăgostit de ţara noastră şi s-au stabilit aici. Este un volum unic care te va pune cu siguranţă pe gânduri: de ce alţi oameni, obişnuiţi, ca şi tine, găsesc frumuseţea în lucruri care ne sunt la îndemână zi de zi şi care, totuşi, trec neobservate.? Sandra Pralong vorbeşte cu francheţe despre aceste lucruri într-un interviu extraordinar, pe care îl găseşti în integralitate în ediţia de august a revistei Unica.
Am remarcat un lucru pe care il au în comun toţi acesţi expaţi îndragostiţi de România: au venit aici ca să construiască ceva, să muncească. Are ţara noastră nevoie de străini pentru a avansa?
Da, pentru că noi suntem pe de-o parte fatalişti, pe de altă parte „merge şi aşa”, nu ne obosim, nu ne pasă şi ne dăm bătuţi la primul obstacol. Dintotdeauna aici au venit năvălătorii, au distrus, deci de ce să ne preocupăm, oricum vor veni alţii? În plus, avem o ţară atât de plină de resurse, că atingi puţin pământul şi creşte ceva, deci n-ai de ce să te străduieşti. Totul explodează la noi, şi caracterele, şi creativitatea în bine sau în rău, şi roadele, totul este la superlativ. Şi când facem prostii.
A fost greu să-i convingi să mărturisească de ce iubesc România sau erau obişnuiţi cu această întrebare?
Mulţi au răspuns întrebării nu neapărat în România, ci mai ales prietenilor lor din străinătate, care auziseră lucruri nu tocmai simpatice despre noi. Cred că le-a fost poate mai uşor pentru că erau obişnuiţi cu răspunsul. Ce mi se pare foarte interesant este cât de deschisi sunt străinii în scris, povestesc mai mult decât românii telenovelele lor personale. Paradoxal, pentru că tocmai ei sunt nişte persoane foarte reţinute. Mulţi mi-au multumit ei mie că le-am dat ocazia să gândească şi să se exprime, ceea ce mi se pare foarte frumos şi elegant din partea lor.
Care ar fi principalele diferenţe la România văzută de străini, înainte şi după ‘89?
Cred că înainte de ‘89 exista acea solidaritate a oprimaţilor care făcea viaţa mai uşoară, într-un fel paradoxal, mai uşor de suportat. Exista acea solidaritate care scotea la iveală latura frumoasă a caracterului, generozitatea, într-ajutorarea. Mama îmi spunea că a simţit schimbarea în momentul în care s-au putut cumpăra maşini. De unde până atunci ea şi toate colegele ei îşi împrumutau fără probleme bani şi se ajutau, deodată, când oamenii au început ce să aibă să facă cu banii, viaţa a fost invadată de partea materiala, au dispărut încet, încet toate aceste obiceiuri. Partea mai puţin bună după ‘89 este această invadare a consumerismului.
A venit cu libertatea, dar cu o uriaşă constrângere de a avea, în loc de a fi. Cred că am văzut o involuţie în ultimii câţiva ani şi o spun şi coautorii. Cumva, criza ne fiind bine gestionată ca şi comunicare, a săpat la rădăcina sentimentelor umane, a solidarităţii, i-a făcut pe oameni să plece capul şi să fie copleşiti de răutate fără să existe nicio forţă activă care să le îngrădească aceste pulsiuni negative. Ca să mă întorc la carte, ea arată că există şi o Românie europeană, care este frumoasă, dezirabilă, care poate să ţină fruntea sus oriunde în lume.