Finalista Vocea României 2018, Mădălina Coca, lansează prima sa piesă, „Lume, Lume“.
Melodia este inspirată din viața sa, iar clipul prezintă momente dintr-o relație de iubire, frumoase sau triste, cu zâmbete și lacrimi, care reflectă granița dintre agonie și extaz. Planurile filmate în natură reprezintă faptul că orice început are și sfârșit, protagoniștii find prezentați în planuri paralele în timp ce fiecare își caută liniștea interioară, amintirile fiind cele care nu îi vor părăsi niciodată.
Mădălina Coca – „Lume, Lume“
„Este un proiect la care s-a lucrat asiduu, a fost un proces lung, dar extrem de interesant. Am avut încă de la început un sentiment bun referitor la echipa cu care am lucrat și sunt fericită că am reușit împreună să transpunem atât de bine povestea mea în versuri și imagini. Din senti-mentele și gândurile mele răvășite a luat naștere această piesă, în care simt că am lăsat o părticică din mine. Cred că toți cei care au trăit o poveste de dragoste cu final trist se vor regăsi în această piesă în care unul dintre parteneri se pierde în sentimente, căutând dragostea în brațele altcuiva, fără să conștientizeze ce înseamnă iubirea cu adevărat. De fiecare dată când suferim din dragoste, căutăm să risipim cenușa ce ne-a rămas în urma despărțirii, iar eu cred cu putere că muzica vindecă sufletele rănite“, a declarat Mădălina Coca.
Piesa „Lume, Lume“ a fost compusă de Andy Ghișoiu și Robert Toma, scrisă de Robert Toma, iar producția este semnată de Studio 66 (George Hora), împreună cu Andy Ghișoiu (Wired Music).
Videoclipul a fost realizat de „Călătorie Magică“ (Alex Marica) și regizat de Gabriel Ioan Zidaru.
După experiența marcantă de la Vocea României, Mădălina a decis să revină în România, după 10 ani în care a trăit la Paris. Pasiunea sa pentru muzică și dorul de țară au fost mai puternice și au determinat-o să ia această decizie și să se implice total în domeniul pe care-l iubește.
Pe lângă lansarea primului său single, artista s-a implicat în ultima perioadă în mai multe proiecte și a participat la o serie de evenimente, acompaniată de trupă, printre care concertul realizat în parteneriat cu Institutul Francez și Berăria H, cu muzică 100% franțuzească, un show extraordi-nar, caracterizat de un „Parisian Style“, pe care Mădălina l-a aprofundat atât de bine în perioada petrecută în Franța.