Despre luxul relaxat cu Anda Roman

.

Designerul de interior Anda Roman crede în găsirea frumuseții în imperfecțiune și autenticitate, în slow living, în consume¬rismul asumat și responsabil și în luxul reținut și relaxat.
ELLE: Ce înseamnă conceptul Anda Roman – creator de ambianță?
Anda Roman: „Anda Roman, creator de ambianță”  înseamnă, înainte de toate, un spațiu al ideilor, un spațiu viu, care surprinde și inspiră, folosind obiectele și relaționarea lor cu spațiul, ca instrumente de comunicare, înseamnă o experiență în lumea designului de interior, designului de obiect. Propunem o colecție bazată pe eclectism, care mixează antichități cu obiecte de design contemporan, piese clasice cu piese industriale, mult in, lemn brut nefinisat, metal, umor și miros de ambră. Platformele de exprimare sunt concept-store-ul „Atelier Anda Roman” din București (urmează un magazin online curând), studioul de design interior și biroul de arhitectură.
ELLE: Cu ce vine nou pe piața autohtonă de design?
A.R.: Cred că elementul de noutate rezidă în viziune. Credem în căutarea și găsirea frumuseții în imperfecțiune, credem în slow living, în autenticitate, celebrăm factorul uman în defavoarea mașinilor și obiectelor făcute în serie, credem în obiectele care rezonează cu creatorul lor, dar și cu consumatorul final, este vorba mai degrabă de o setare mentală intuitivă decât de un demers rigid de aplicare a unor reguli de stil.  De la început, mi-am propus să sabotez societatea consumerismului compulsiv, bazat pe un marketing strălucitor și agresiv. Vreau să cred că am participat la inițierea și încurajarea unui nou tip de consumerism, un consumerism asumat, responsabil, conștient, unde cel mai important este factorul uman, manualitatea, energia extraordinară pe care o conservă obiectele bine făcute și spațiile create cu dragoste și pasiune, care povestesc ceva despre cel care le locuiește.
ELLE: Cum ți-a venit ideea deschiderii unei afaceri cu decorațiuni? (Știu că inițial te-ai pregătit pentru o carieră în domeniul dreptului.)
A.R.: „Atelier Anda Roman” s-a născut din nevoie. A fost un gest de  revoltă, de rezistență, împotriva unui sistem care tindea să ne standardizeze, să ne uniformizeze, și asta pe bani mulți. A fost un gest de salvare de la o înregimentare estetică a sistemului care funcționa bine și funcționează încă  și astăzi, un gest de salvare și afirmare a propriei identități și a unui set de valori în care cred.  În mijlocul lor s-a aflat întotdeauna factorul uman, unicitatea care vine cu asta, poveștile care pot fi citite într-un obiect. Aceste obiecte sunt mult mai mult decât obiecte de design. Conțin zilele și nopțile nedormite ale artistului-creator, o parte din energia lui vitală, din contactul lui cu o lume nevăzută, inaccesibilă tuturor, cuprinde timpul lui, o parte din viața lui.
ELLE: Care sunt provocările cu care te confrunți ca designer de interior în România?
A.R.: Marea provocare este ape¬¬tența pentru luxul strălucitor, ostentativ, strident, folosit ca marker social, pentru consumul de brand, de importare a show-room-urilor. Mă doare sufletul să văd ce ravagii au făcut anii de comunism, să văd cum mulți dintre noi își găsesc repere estetice într-un mix nefericit, menit să strige tot „luxul” care ne-a lipsit atâta amar de ani. E un fenomen pe care îl înțeleg psihologic vorbind și, de aceea, noi suntem aici să oferim o alternativă. Aceea a unui lux reținut, bazat pe calitate, pe subtilitate, un lux care nu se ia pe sine foarte în serios. Alternativa unor interioare care se construiesc în timp, care cresc odată cu locuitorii lor, a unor interioare trăite, care poartă puternic amprenta oamenilor care locuiesc în ele, interioare în care un obiect vechi, recuperat, sălbatic primește șansa de a intra în dialog cu un obiect de design contemporan, avangardist. Și nu există teama că nu „se asortează”, că nu sunt din aceeași poveste, pentru că cel care locuiește acolo își spune propria lui poveste folosind tocmai acest dialog. Și este o poveste unică, așa cum este și combinația aceea, așa cum este și interiorul acela.
ELLE: Care sunt sursele tale de inspirație?
A.R.: Sursele mele de inspirație vin din toate direcțiile. Când ești deschis, găsești inspirație în orice. Sunt foarte mulți artiști pe care-i admir și care mă inspiră. Nici nu pot să descriu senzația pe care o am când văd fotografii poetice, tablouri, filme, scenografii de spectacole, care mă ating într-un anume fel.  Au această calitate de a mă absorbi total.  Aproape că nu mai sunt prezentă aici, sunt toată acolo. Nici nu știu dacă e bine sau e rău. Este o zonă din mine care absoarbe tot ce mă incită din punct de vedere estetic, vizual, artistic. Senzațiile se amestecă toate între ele, apoi cu toate amintirile și experiențele mele și poate, pe undeva, ale familiei mele. Asta e zona din care îmi vine inspirația.
ELLE: Cine sunt clienții tăi? S-ar putea creiona un portret-robot al  celor care trec pragul Atelierului  Anda Roman?
A.R.: Clienții noștri sunt acei consumatori responsabili, asumați, de care îți povesteam.  Știu exact de ce vin la noi.  Este un proces care pornește întotdeauna de la nevoia lor, nu de la un impuls de moment sau de la noi. Sunt oameni pentru care designul este parte importantă din viața lor, este o formă de exprimare, oameni informați, care călătoresc, citesc, care rezonează cu noi și cu valorile noastre.
ELLE: Care sunt  furnizorii?
A.R.: Portofoliul de furnizori este unul foarte variat. Lucrăm atât cu brand-uri consacrate, în ale căror produse și calitate credem, cât și cu nume necunoscute, pe care le-am descoperit în căutările mele neîncetate, și cu meșteșugari și artizani locali. Apoi sunt și obiectele al căror design este semnat de mine, care îmi sunt foarte dragi, pentru că o parte din mine este acolo.
Ce este important nu este brand-ul, ci creațiile pe care le oferă și dacă rezonăm cu ele sau nu. Luxul, până  la urmă, nu este doar o calitate care se traduce prin ceva material, ține de o anumită stare de spirit.  Eu nu cred în luxul scrâșnit, forțat, importat.  Cred că luxul adevărat vine cu o anumită relaxare și cu o anume naturalețe. Relaxarea că ești în deplin acord cu tine însuți, că te simți bine în pielea ta. Desigur, trebuie să știi care e pielea ta, aici intervine provocarea.
ELLE: Având în vedere că printre proiectele care poartă semnătura ta se numără amenajări de vitrine, locuințe particulare, dar și conceperea decorului de la evenimentul ELLE Style Awards, care a fost proiectul cel mai solicitant din cariera ta de designer de interior?
A.R.: În primul rând, îți mărturisesc că e o plăcere să colaborez cu revista ELLE. Întotdeauna am rezonat cu voi și m-am simțit pe deplin exprimată în revista voastră. Pentru mine a însemnat enorm că ați făcut posibilă comunicarea mea cu publicul vostru și ați făcut-o cu multă dragoste și respect. Revenind la întrebarea ta, dificultatea pentru mine intervine acolo unde simt că nu există suficientă încredere în mine. Sunt foarte sensibilă și, dacă simt că nu ai încredere totală în mine, în faptul că-mi voi dedica zile și nopți ca să găsesc formula cea mai reușită pentru proiectul respectiv, mă blochez. Mă inhib la cel mai mic semn de neîncredere. Asta e solicitant pentru mine. Să-mi depășesc acest blocaj, să te conving că poți avea încredere. Mi se întâmplă câteodată ca eu să cred că am găsit soluția extraordinară și cel cu care vorbesc să nu înțeleagă caracterul extraordinar, ba dimpotrivă, să i se pare chiar urât. Atunci am nevoie de toate resursele și răbdarea ca să nu o iau personal.
ELLE: Cum funcționează relația dintre tine și clienții tăi? Le propui un concept și au încredere totală în alegerile tale? Sau vă consultați pe tot parcursul proiectului? Ți s-a întâmplat vreodată să simți că trebuie să treci peste gustul personal ca să rezonezi cu cel al clienților?
A.R.: Se întâmplă diferit, de la caz la caz. În majoritatea cazurilor este un dialog, care pornește întotdeauna de la nevoile lor, ale clienților. Ideea este să găsim o soluție originală, creativă și coerentă la o temă dată. Dacă cineva va dori o casă cu un pronunțat aer masculin, ar fi absurd să-i propunem trandafiri roz pe pereți, nu? De aceea, mi se pare foarte util să avem întâlniri în care să înțelegem exact ce vrea clientul.  Cu cât aflăm mai multe despre ce-i place și ce nu, despre ce așteaptă de la proiect, cu atât mai bine. Se întâmplă să trebuiască să facem compromisuri, din când în când. Și, evident, nu sunt momentele mele preferate.
ELLE: Ce așteaptă clienții români de la un creator de ambianță? Există la noi cultura designerului de interior?
A.R.: Depinde foarte mult cu cine vorbești și în ce fază se află proiectul.  Dacă este o casă încă în construcție, atunci se așteaptă la supraveghere de șantier, la găsirea tuturor soluțiilor legate de finisaje, de accesorii și de soluții personalizate, adaptate spațiului respectiv. Dacă este o casă la cheie, se așteaptă să propunem o schemă de mobilare, de iluminare (punctată întotdeauna cu lumini de accent), accesorii și detalii care dau o notă personală spațiului, propuneri de draperii, perdele sau storuri, perne, oglinzi și opere de artă, dacă e cazul. (Cred că ăsta ar trebui să fie un demers intim, însă, dacă e nevoie, ne consiliem clienții și în achiziționarea operelor de artă.)
Nu cred că există cultura designului de interior.  Este ceva relativ nou. Constat însă că tot mai multă lume este deschisă.
ELLE: Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
A.R.: O zi obișnuită începe la șase dimineața. Duc copiii la școală, mai particip din când în când la o activitate sau alta la școală, apoi mă întorc spre casă.  În drum mă opresc să-mi cumpăr semințe și fructe uscate bio. De aici, fiecare zi este altfel. Aș putea avea o ședință foto sau o întâlnire, aș putea vedea o casă, sau pur și simplu aș putea avea foarte multe de făcut, m-aș simți foarte presată și nu aș mai face nimic din ce aveam în agendă. Uneori sunt la atelier, alteori nu, depinde. Coordonatele fixe mi le stabilesc doar copiii. Dusul și adusul de la școală, masa de seară împreună rămân puncte comune tuturor zilelor. În rest, totul fluctuează.
ELLE: Există un fel de top „5 piese must-have într-un decor” (așa cum există într-o garderobă)?
A.R.: Must have-ul într-un decor ar trebui să fie conceptul. Dacă nu există un concept care să stea la baza unui proiect, se vede imediat. Nu va fi un spațiu unitar, coerent. Alt must-have este stabilirea unei game cromatice.  Culorile induc anumite răspunsuri, au un puternic impact emoțional asupra noastră. Când folosim culorile, ar trebui să o facem în funcție de efectele pe care vrem să le obținem. Iar când stabilim schema de mobilare, stabilim un punct focal al încăperii. Va fi centrul de atenție al spațiului respectiv. Este important, pentru că, dacă nu suntem atenți la aceste detalii, se prea poate să ne trezim cu două sau mai multe centre de atenție, care intră în concurență unele cu altele. Asta se traduce într-un spațiu „aglomerat”, în care atenția este cucerită simultan de mai multe puncte din spațiul respectiv. Pot exista puncte focale secundare, dar asta este deja o discuție prea lungă. Este important să înțelegem că și spațiul gol are importanța și greutatea lui.  În stabilirea compoziției unei imagini, lucrăm cu volume, dar și cu non-volume. Cu spațiul negativ, cu golul.
Dacă simți că nu ai suficiente cunoștințe teoretice, sau pur și simplu simți că nu poți să te descurci singură, treci la ultimul  must-have: un decorator de interior. Totuși, ultimul must-have  rămâne opțional. De fapt, poate fi o mare plăcere  să-ți amenajezi propria casă. Dă-ți timp, nu te presa și bucură-te de fiecare pas pe care îl faci, nu lua decât obiecte care îți sunt utile și care-ți plac la nebunie!

    
Vedete din Romania Vedete internationale