În ciuda vremii nehotărâte, cu temperaturi când foarte ridicate, când foarte scăzute, iată că am ajuns la mijlocul verii! Dar pentru că prognoza meteo pentru luna august este îmbucurătoare, ţi-am pregătit o listă cu câteva locuri cu Fainoşag, de la noi din ţară, pe care să le vizitezi împreună cu prietenii până la sfârşitul sezonului. Iar dacă ai fost deja în concediu, pune aceste destinaţii pe lista de week-end…
Cheile Galbenei din Munţii Apuseni
Situate în apropierea localităţii Arieşeni, Cheile Galbenei sunt o destinaţie ruptă parcă din altă lume – stânci gigantice, peisaje spectaculoase, peşteri ascunse şi râuri cristaline, toate vă vor impresiona cu frumuseţea lor, convingându-vă să vă întoarceţi cu viitoarea ocazie.
Iar dacă sunteţi amatori de aventuri, în apropiere de Cheile Galbenei puteţi găsi şi Peştera Gheţarul de la Focul Viu, una dintre cele mai frumoase peşteri de la noi din ţară, unde jocul de lumini şi bucăţile masive de gheaţă dau naştere unui peisaj cu totul neobişnuit.
Cea mai înaltă şi cea mai frumoasă şosea din ţara noastră, Transalpina traversează Munţii Parâng, fiind paralelă cu Valea Oltului. Deşi este mai veche şi mai înaltă decât Transfăgărăşanul, Transalpina este mai puţin cunoscută pentru că abia în 2009 a fost asfaltată. Merită să vizitezi acest loc cu Fainoşag alături de prieteni, pentru că priveliştea vă va tăia cu siguranţă răsuflarea! În plus, este şi un loc cu încărcătură istorică, având în vedere că drumul a fost construit de armatele romane atunci când se îndreptau spre Sarmisegetusa.
Devenit celebru după ce Prinţul Charles şi-a cumpărat acolo o casă, satul Viscri este unul dintre cele mai frumoase locuri cu Fainoşag din Transilvania – acolo tradiţiile vechi se păstrează şi în ziua de azi, iar casele vechi, tradiţionale, au fost refăcute în acelaşi stil ca acum o sută de ani. Toate aceste detalii autentice au făcut ca aşezarea să fie declarată patrimoniu UNESCO.
Cascada Bigăr
Una dintre cele mai frumoase cascade din lume se află chiar în ţara noastră, în judeţul Caraş-Severin. Cascada Bigăr, căci despre ea este vorba, este cu adevărat spectaculoasă şi unică. În 2013, site-ul The World Geography a situat cascada Bigăr pe locul întâi într-un top al celor mai impresionante cascade din lume. Merită să mergi alături de prieteni să vizitaţi acest loc cu Fainoşag!
Parcul Naţional Retezat
Un colţ de lume rupt parcă din poveşti – plante care nu mai pot fi văzute în alte zone din ţară, peisaje uluitoare, specii rare de păsări şi peste 80 de lacuri… Parcul Naţional Retezat este unul dintre cele mai frumoase locuri cu Fainoşag din ţara noastră, un loc pe care trebuie neapărat să îl vizitezi, cel puţin o dată în viaţă.