Te gândești care trebuie să fie următorul tău pas imobiliar, dacă ȋţi doreşti o familie mai numeroasă sau copiii au nevoie de propriile lor camere? O casă în afara orașului vine cu o curte generoasă, cu multă verdeață, cu liniște și cu suficient spațiu înăuntru și în afara ei. Poți să plantezi flori, e loc și pentru o grădină micuță… Însă dezavantajele s-ar putea să fie mai mari decât avantajele, oricât de plăcut ar fi să locuiești la depărtare de agitația zilnică a unui centru urban. Dacă vrei spațiu, poți opta oricând pentru un penthouse pe două niveluri, cu o terasă generoasă și o priveliște de milioane, chiar în mijlocul Bucureștiului.
Hai să vedem sunt principalele trei avantaje ale unei locuințe în mijlocul orașului, spre deosebire de una aflată în zonele rezidențiale din afara lui?
1. Distanțe scurte și transport public eficient
Este evident faptul că, atunci când locuiești în oraș, ai în jur tot ceea ce îți dorești, suficient de aproape încât să poți ajunge într-un timp rezonabil, uneori chiar pe jos: birou, magazine, cinema, teatru, săli de sport. Mai mult, un studiu realizat de câțiva cercetători de la Universitatea Oxford, publicat înThe Lancet, a stabilit că persoanele care trăiesc în centrul unui oraș mare sunt mai sănătoase decât cele care locuiesc la periferii sau în afara lui.
Pe lângă mersul pe jos, însă, rețeaua de transport public – dacă este bine pusă la punct, te poate convinge să renunți la mersul cu autoturismul. Dacă locuiești în afara orașului, știi foarte bine că nu poți face nimic fără un autoturism sau chiar mai multe, în cazul în care ai o familie numeroasă.
Ce vrei să faci diseară? Să mergi la un film? Să iei masa la un restaurant nou? Să mergi la un meci de fotbal, să vizitezi o galerie de artă sau să mergi la cumpărături? Dacă locuiești în oraș, sunt nenumărate opţiuni pentru petrecerea timpului liber.
Pentru cineva care locuiește în afara orașului, însă, opțiunile sunt limitate de distanță, aglomerație, durata deplasării și, în general, de faptul că nu prea îți vine să conduci două ore dus-întors doar ca să vezi un film la cinema. Iarna este o cu totul altă poveste, pentru să se poate să rămâi izolat zile întregi în casă, până când autoritățile reușesc să deszăpezească drumurile.
3. Aproape de cele mai bune centre medicale și școli
Atunci când îți dorești cele mai bune servicii medicale sau de ȋnvăţământ pentru tine și pentru cei dragi, o jumătate de oră în minus petrecută pe drum poate să facă diferența într-o cursă contra-cronometru. Cele mai prestigioase şcoli, licee şi centre universitare, unde predau cei mai buni profesori, sunt de regulă în mijlocul orașului, nu la marginea lui.
Și pentru că am vorbit despre economia de timp, este cazul să vorbim și despre economia de bani. O locuință în oraș, o casă mai mică, poziţionată central, îți va permite să economisești carburanți, să ai grijă de mediu şi de consumul de energie.
O casă în afara orașului nu mai este singura și cea mai bună opțiune pentru o familie numeroasă. Dacă ai fondurile necesare, vei găsi cu siguranță o soluție imobiliară mult mai bună pentru tine și pentru cei dragi în oraș, așa că nu va trebui să renunți la nimic din confortul vieții urbane.