Iubitorii de carte nu se vor plictisi în acest an dacă au epuizat bibliografia recentă, pentru că editurile româneşti pregătesc lansări măreţe în 2011.
Noi titluri semnate de Mario Vargas, Márquez, Herta Müller sau Neagu Djuvara sunt doar câteva dintre surprizele editoriale ale anului.
După o serie amplă de lansări în 2010, editura Humanitas anunţă noi titluri de seamă ce vor completa seria de autor închinată Hertei Muller.
Pentru pasionaţii de poezie, editura va publica poeziile celebrului scriitor portughez Fernando Pessoa şi va completa seria de autor „Isabel Allende”, una dintre cele mai îndrăgite scriitoare chiliano-americană.
De asemenea, în rafturile editurii vor apărea titluri noi semnate Mario Vargas Llosa, cel mai proaspăt laureat cu Nobel, precum „Visul celtului” şi „Fonchito şi Luna”, un roman pentru copii.
Tot anul acesta va apărea şi cea mai recentă lucrare semnată de Gabriel Garcia Márquez care se află, de altfel, în topul celor mai citiţi autori în România.
„Eu nu vin să ţin un discurs”, publicat de editura Rao, este un roman – manifest despre care al autorul columbian spune că l-a scris să fie citit cu voce tare.
Totodată, şi Orhan Pamuk este în pregătire la Polirom, cu romnaul „Istanbul”, precum şi una dintre cele mai apreciate nuvele ale scriitoarei britanice Doris Lessing, „Carnetul auriu”.
Iată în continuare ce alte titluri importante pregătesc editurile pentru 2011.
· „Magul. Extraordinara viaţă a lui Paulo Coelho” – Fernando Morais, Humanitas
· „Apărarea Lujin” – Vladimir Nabokov, Humanitas
· „Dezonoare” – J.M. Coetzee, Humanitas
· „Privind în soare” de Julian Barnes, Nemira
· „Manualul de inteligenţă emoţională” – Bar-On & Parker, Curtea Veche
· „Confesiunea” – John Grisham, Rao
· „Opere I. Integrala prozei scurte” – Samuel Beckett, Polirom
· „1q84″ – Haruki Murakami
· „Harta şi teritoriul” – Michel Houellebecq, Polirom
· „Pagini despre sufletul românesc” – Noica Constantin, Humanitas
· „Cercul mincinoşilor” – Carrière Jean-Claude, Humanitas
Foto: Shutterstock