Vorbesti undeva de „un proiect al meu”, specificand ca nu scrii la plezneala. Despre ce e vorba? Si care e pasul care urmeaza?
„Proiectul” meu e simplu: sa scriu despre lucruri care, desi par firesti, cunoscute, nu le observa nimeni din jurul meu si ele vor disparea altfel pentru totdeauna.
De exemplu, cred ca multi copiii din generatia mea, in comunism, au asteptat la un moment dat cu nerabdare sa se coaca o banana inca verde, cumparata de parinti, de la magazin, cu pile ori stind la o coada interminabila.
Am scris despre asteptarea asta copilareasca, despre amestecul de naivitate si magie generat de o asa situatie absurda, convins ca, daca nu o fac eu, e posibil sa uitam asta pentru totdeauna.
Am impresia ca in fiecare zi, sub coaja realitatii exista personaje si intimplari fascinante, pe care din prea multa oboseala – fizica ori metafizica – le ingnoram. Despre acestea am scris, scriu si voi scrie si la batrinete. Daca ajung.
Care sunt prietenii tai din „noul val de scriitori”? Prin ce se seamana acestia? Iar tu, prin ce te deosebesti?
Nu-mi fac prietenii pe criterii de „valuri”. Am prieteni de toate virstele si nu-s toti neaparat scriitori. Le sint asemanator prin lipsa de incrincenare in ceea ce facem, printr-o comunicare onesta. Ma deosebesc de ei prin felul meu subiectiv de a intelege literatura si de a scrie. Cine ma citeste vede asta cu ochiul liber.
Avand in vedere ca vorbim acum aproape in exclusivitate pentru femei, cum vede scriitorul Florin Lazarescu femeia? Mie mi s-a parut, in carte, ca esti preocupat de om, in general, indiferent genul lui, femeie sau barbat. Dar banuiesc ca ai o idee despre ce este si cum se manifesta „eternul feminin”. Ne spui?
Nu inteleg intrebarea ori o inteleg prost. Daca scriu despre oameni inseamna ca asta intereseaza mai putin femeile, ca nu le priveste? Adica femeia nu-i om sau cum? Glumesc, evident… Apreciez prea mult inteligenta feminina incit sa mimez aici ca le spun femeilor „ceva special”, „doar pentru ele”.
Nu ma pot adresa femeilor la gramada, asa cum nu o fac nici barbatilor. Pot doar spune ca in povestirea „Ursoaica Lili si Balena Goliat” e vorba despre prima dragoste a unei fetite in virsta de 10-12 ani.
Ca in „Titanicul” personajul principal e o mama care isi asteapta fiul sa se intoarca de la puscarie. Ca ultima povestire din volum protagonista e una dintre cele mai fascinante femei pe care am cunoscut-o vreodata – bunica. Foto: Polirom