O femeie de 31 de ani din Marea Britanie a povestit pentru The Sun că a rămas însărcinată cu iubitul ei de numai 16 ani, iar acum sunt o familie fericită. Acum, femeia are 32 de ani, iar iubitul ei a împlinit 18.
Kathleen l-a cunoscut pe Jack pe Facebook, în iunie 2015. Ea avea 31 de ani, iar el numai 16, dar asta nu i-a împiedicat să se îndrăgostească. După șapte luni de relație, ea a descoperit că este însărcinată. Copilul s-a născut acasă, în dormitorul lui Kathleen, asistat numai de tânărul tată, deoarece nașterea s-a declanșat mai devreme și i-a luat pe amândoi prin surprindere. Acum, micuțul Jay are nouă luni.
Kathleen mai are doi copii dintr-o altă relație, iar cel mai mare dintre ei este doar cu cinci ani mai mic decât Jack. Cu toate acestea, cei doi spun că au o familie fericită și toată lumea se înțelege de minune.
Femeia spune că a avut îndoilei când a început relația cu un băiat mai tânăr cu 14 ani. Mama lui este doar cu 8 ani mai în vârstă decât ea și a fost șocată când a auzit de cine s-a îndrăgostit fiul ei.