A făcut legea în Vestul Sălbatic, l-a prins pe mafiotul Al Capone şi a luat partea tâlharilor în rolul unui altfel de Robin Hood. Iar acum urmează să îl vedem pe Kevin Costner…
… în noul film din seria „Superman” – regizat de Zack Snyder – ca tată adoptiv al eroului.
Iată cinci personaje legendare interpretate de Kevin Costner de-a lungul carierei sale. Care îţi place cel mai mult?
Cel care dansează cu lupii
În rolul locotenentului John Dunbar, Kevin Costner realizează – ca actor şi regizor – imaginea eroului brav şi dedicat ce luptă în Războiul Civil, dar mai presus de asta, reuşeşte să redea cu mare măiestrie faţa umanizată a soldatului american care alege prietenia şi dreptatea în locul unui masacru.
O interpretare excepţională, poate cea mai reprezentativă din cariera sa, şi un film fascinant, despre modul barbar în care s-au produs colonizarea indienilor, ce merită cu prisosinţă văzute.
Robin Hood, prinţul hoţilor
Multe filme bazate pe celebra povestioară s-au turnat la Hollywood, dar acesta este de departe cea mai reuşită ecranizare a personajului nemuritor.
Spirit revoluţionar şi aventuros, fermecătorul actor este o încarnare memorabilă a bătăiosului Robin Hood care, de această dată, este un perspicace prinţ al hoţilor.
Bodyguard
Câte dintre cinefile nu s-au îndrăgostit însă de bodyguardul protector şi grijuliu care oferă toată atenţia şi protecţia sa divei Whitney Houston? Realizat în 92, flmul este o frumoasă de dragoste în care celebra cântăreaţă şi actorul Kevin Costner fac un duet de milioane, ale căror prestaţii au fost în egală măsură apreciate.
Incoruptibilii
Nu aveam cum să îl uităm pe agentul federal care a făcut istorie în universul Mafiei din Chicago. În rolul lui Eliot Ness, poliţistul care îi vine de hac celui mai vânat mafiot din lume, Al Capone, Costner aduce o contribuţie glorioasă acestei realizări excepţionale produse de Brian De Palma.
O poveste fascinantă şi o distribuţie de înalt calibru fac din proiectul lui De Palma un film teribil de bun şi apreciat.
Silverado
Cum ar fi Vestul sălbatic fără pistolarii săi şarmanţi şi curajoşi?
În stilul marilor westernuri cu cowboy din anii 50, filmul ni-l prezintă pe Kevin Costener în unul dintre cele mai potrivite şi mai memorabile roluri ale sale. Jake face parte dintr-o bandă de pistolari rebeli care apar în oraş pentru a se răfui cu şeriful, cu gândul de că odată cu înlăturarea acestuia lumea va fi un loc mai bun.
Foto: NorthFoto