Kate Middleton, modelul site-urilor pro-anorexie

.

În timp ce unii s-au arătat îngrijoraţi de starea de sănătate a lui Kate Middleton, alţii se folosesc de imaginea sa pentru a susţine anorexia.
Un website din America ce se intitulează „pro-ana” şi încurajează anorexia a folosit imaginea Ducesei de Cambridge pentru a o da exemplu de urmat printre membrele comunităţii de anorexice.

Faptul că Ducesa a slăbit extrem de mult înainte de nunta cu prinţul William, dar şi după căsătorie, a determinat presa britanică să speculeze asupra stării de sănătate a acesteia, dar şi asupra motivelor – dacă nu cumva lui Kate i s-a impus să piardă în greutate.  

De la măsura 10-12 cât purta înainte, Kate a ajuns să poarte măsura 4, astfel că aproape toate garderoba sa a fost modificată, potrivit unei surse citate de The Daily Mail, care a declarat că, deşi Chaterine este într-adevăr foarte slabă, nu are probleme de sănătate şi nici vreo tulburare alimentară, dar cu certitudine „va fi îngrozită să afle că apare pe astfel de site-uri”, a declarat un apropiat al Casei Regale.

„A pierdut masiv în greutate, dar acest lucru este din cauza stresului din timpul călătoriilor pe care le-a făcut în ultimul timp”, a explicat aceeaşi sursă.

Sora Ducesei de Cambridge, Pippa Middleton, care participă la maratoane şi este la fel de slabă, figurează la rândul ei pe site-urile care încurajează anorexia în rândul femeilor obsedate de greutate. Subiectul de dezbatere îl reprezintă însă Kate, care a slăbit vizibil de când a intrat în atenţia presei, iar membrele comunităţii aşteaptă să afle secretul acesteia.

În fotografia recentă în care Catherine apare într-o rochie galbenă se poate vedea cât de mult a slăbit din 2007, când avea o siluetă la fel de invidiată.

Foto: Hepta.ro

    
Vedete din Romania Vedete internationale