Până de curând faimoasă pentru formele ei voluptoase, Jodie Marsh, s-a transformat peste noapte în culturistă profesionistă. Cum îi stă mai bine?
Una dintre acele fete care sunt celebre fără să facă nimic, Jodie Marsh se prezenta ca „manechin” şi apărea topless în ziarele din Anglia, ţara sa natală.
De curând, englezii au fost uimiţi să constate ca ea poate avea şi preocupări mai serioase. Jodie a participat la un concurs de culturism şi chiar a câştigat un trofeu.
La început şi-a dorit să slăbească şi să îşi tonifice musculatura, dar când şi-a dat seama că regimul ei de viaţă dă rezultate rapide, s-a hotărât să continue. „În numai 50 de zile am trecut de la 25% grăsime corporală la 10% grăsime corporală. Am dat jos 10 kilograme de grăsime şi am pus 4 kilograme de muşchi”, a povestit Jodie despre schimbarea ei, mândră că a reuşit în 8 săptămâni ceea ce altora le ia cel puţin 6 luni.
Pentru această schimbare, vedeta a ţinut un regim foarte strict şi a renunţat la cluburi, alcool şi nopţi pierdute, lucruri care altădată erau parte din rutina ei zilnică. Având în vedere că în 8 săptămâni de antrenament a reuşit să ocupoe locul 5 la o competiţie de culturist ea aşteaptă cu nerăbdare să vadă ce poate face dacă se mai antrenează câteva luni.
Deşi unii o critică, spunând că arată rău cu atâţia muşchi, Jodie Marsh spune că niciodată în viaţa ei nu s-a simţit mai bine şi că bărbaţii roiesc în jurul ei de când arată astfel.
Tu ce părere ai de noul look al vedetei?
Foto: Northfoto