Jocurile Olimpice 2012. Foto şi video: 5 momente din istorie care ilustrează spiritul olimpic

.

Nadia Comăneci, Jesse Owens sau Muhamad Ali sunt printre sportivii care au demonstrat ce înseamnă cu adevărat spiritul olimpic. Vezi cum au ieşit în evidenţă!

1. Jesse Owens, Berlin, 1936

Adolf Hitler spera ca Jocurile Olimpice de la Berlin, din 1936 să demonstreze superioritatea rasei ariene. Dar atletul american de culoare Jesse Owens i-a demonstrat contrariul. Fiu de muncitor şi nepot de sclav, Owens a câştigat în acel an patru titluri olimpice, chiar sub nasul lui Hitler. Din păcate, întors în SUA, atletul nu a avut parte de tratamentul pe care l-ar fi meritat un campion olimpic. În SUA anilor 30, era nevoit să stea în spatele autobuzului, departe de albi.

2. Nadia Comăneci, Montreal, 1976

La numai 14 ani, Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă din istorie care a executat un exerciţiu perfect, obţinând nota 10 la paralele. Au mai urmat şi alte note de 10, care i-au adus Nadiei cinci medalii olimpice.

3. Derek Redmond, Barcelona, 1992

Atletul american Derek Redmond concura în semifinala de la 400 metri când o durere bruscă la coapsă l-a făcut să se prăbuşească pe pistă. Hotărât să termine cursa, chiar şi pe ultimul loc, sportivul s-a ridicat şi a pornit şchiopătând către finnish. Atunci, pe pistă a intrat şi tatăl lui care l-a ajuntat să termine cursa.

4. Kerri Strug, Atlanta, 1996

În finala pe echipe, soarta gimnastelor din SUA depinde de evoluţia lui Kerri Strug la sărituri. Kerri a aterizat greşit la prima săritură, lovindu-se la gleznă. În ciuda durerii, ea a strâns din dinţi şi a executat şi a doua săritură, ceea ce a adus primul titlu olimpic la gimnastică pentru SUA. A rămas în istorie imaginea antrenorului Bela Karoli ţinând-o în braţe pe Kerri Strug care avea piciorul în ghips.

5. Muhamad Ali, Atlanta, 1996

Muhamad Ali nu a concurat la Jocurile Olimpice din 1996, însă a impresionat o lume întreagă la ceremonia de deschidere. În vârstă de 54 de ani şi bolnav de Parkinson el a uimit pe toată lumea când a apărut pe stadionul olimpic din Atlanta. Nici măcar familia lui nu a ştiut că urma să fie în centrul ceremoniei. Vizibil obosit, fostul boxer a reuşit cu greu să-şi stăpânească tremurul mâinilor  pentru a aprinde flacăra olimpică.

Foto: Northfoto

    
Vedete din Romania Vedete internationale