Jocurile Olimpice au luat sfârşit, în cadrul unei ceremonii impresionante organizate de către britanici, gazdele evenimentului sportiv din acest an.
Pe scenă, în faţa celor peste 80.000 de oameni adunaţi pentru a urmări ceremonia de încheire, au urcat staruri internaţionale, precum Spice Girls, Liam Gallagher (din trupa Oasis), solistul formaţiei Muse, Matthew Bellamy, Baletul Regal, dar şi celebrii Monty Python, care au însufleţit întreg publicul.
Printre vedete a urcat şi un grup de dansatori brazilieni – deoarece JO din 2016 vor avea loc la Rio – alături de faimosul fotbalist Pele.