Jennifer Aniston: nu va exista un film „Friends”

.

Continuarea celui mai urmărit serial de comedie din ultimii zece ani – „Friends” – nu va beneficia de un lungmetraj. Contrar zvonurilor, dar şi declaraţiei „prietenului” Gunther,
… interpretat de actorul James Michael Tyler, actriţa Jennifer Aniston a dezminţit faptul că filmul s-ar afla în producţie.
 
 Există atâtea zvonuri despre realizarea acestui lungmetraj, dar realitatea este că acesta nu există”, a declarat recent actriţa, într-o conferinţă de presă.

Numai că zvonurile erau confirmate, până acum, tocmai de unul dintre „prietenii” actriţei, colegul de platou James Michael Tyler, care declarase în septembrie, anul trecut, că filmul se află deja în producţie, lansarea acestuia fiind programată pentru vara anului 2011. 

Tyler dezvăluise, potrivit publicaţiei The Daily Mail , că actorii se află în negocieri pentru rolurile din lungmetraj, în timp ce creatorii serialului, David Crane şi Marta Kauffman, lucrează deja la scenariu, aceştia fiind şi producătorii filmului. 

Serialul, produs între anii 1994-2004, i-a lansat în lumea filmului pe tinerii actori Jennifer Aniston, Courteney Cox şi pe Matthew Perry, însă doar puţini dintre ei au reuşit să fructifice succesul pe care l-a adus „ Friends”     pentru carierele lor.

Potrivit unui top realizat de publicaţia Hollywood Reporter, sitcom-ul rămâne cea mai vizionată producţie de televiziune din ultimii 10 ani. 
 
Ultimul sezon al serialului figurează ca cea mai vizionată producţie TV din 2000 încoace, cu 52,5 milioane de spectatori.

Foto: NorthFoto

    
Vedete din Romania Vedete internationale