Aflată în America Centrală Insulară a Mării Caraibelor, Jamaica este statul în care 66% din populaţie nu depăşeşte vârsta de 29 de ani.
Insulă cu oameni tineri şi frumoşi, a căror viaţă este lipsită de inhibiţii, de restricţii, sau prejudecăţi. Ritmuri de reggae, Bob Marley şi marijuana, dar şi peisaje mirifice cu vegetaţie luxuriantă şi apă fosforescentă, care atrag anual sute de mii de turişti de pe întreg mapamondul.
Zâmbet, haos de Jamaica şi marijuana
Pentru cei cu dor de ducă, Jamaica, ar putea fi o destinaţie foarte bine aleasă. Mai ales dacă vrei să te dinstingi printre populaţia de culoare a acestui loc, care statistic depăşeşte 90% . Cei mai mulţi turişti ajunşi pe insulă au spus că nu există oameni mai relaxaţi decât jamaicanii, cu unicitatea lor culturală, cu rădăcini africane şi combinaţii coloniale, greu de înţeles pentru unii şi foarte uşor de acceptat pentru alţii… Oricum, în această ţară vei întâlni cele mai multe zâmbete şi cele mai multe ”free-hugs”… Dar şi un haos de insulă, unde fiecare parcă face tot timpul numai ce vrea…
Chiar dacă e foarte tolerat, fumatul marijuanei în Jamaica este interzis prin lege. Însă asta nu îi opreşte pe cei din minoritatea culturii Rastafari să consume acest drog în scop curativ, de vindecare, sau pentru a-i apropia mai mult de divinitate. Este preparată şi sub formă de ceai, pentru calmarea durerilor. Jamaicanii spun că marijuana îi ajută să îşi îmbogăţşească viaţa culturală şi să devină foarte relaxaţi.
Totul despre carnavalul din Jamaica şi viaţa de nopate pe
Saltul Îndrăgostiţilor, muzeul lui Bob Marley şi Laguna Luminoasă, obiective turistice de neratat
Pentru iubitorii de muzică reggae se impune un drum la muzeul Bob Marley din capitala insulei, Kingston. Adresa e simplă, 56 Hope Road, cea mai vizitată din întregul oraş de către toţi turiştii veniţi aici să vadă altarul din modesta casă a legendarului cântăreţ şi studioul unde acesta obişnuia să lucreze.
Lover ‘s Leap, sau Saltul Îndrăgostiţilor este o stâncă de 518 m, aflată deasupra mării la Treasure Beach, pe partea de vest. Legenda spune că aici doi sclavi îndrăgostiţi au ales să se sacrifice, pentru a nu se despărţi. Dacă nu suporţi să te afli la înălţime, mai bine stai deoparte… Locul acesta te poate ameţi, în rest este fascinant. Nu ocoli apele din Laguna Luminoasă tropicală cu fosforescenţă naturală, în care ai parte în timp ce te scalzi de un efect luminos şi foarte strălucitor.
Cele mai apetisante mâncăruri şi băuturi din Jamaica
Foto: Northfoto