IT&Gadgets: Smart homes, sau casele care te ceartă când te îngraşi

.

Avem telefoane inteligente, televizoare inteligente, de ce nu am avea, în curând, şi case inteligente? Smart Homes există şi preţurile variază în funcţie de aplicaţii şi mai ales de buget.

Ce sunt smart homes?

Conceptul de smart homes a fost lansat mai demult, dar acum, în era smartphone ele au devenit o realitate ce ne înconjoară.
Casele inteligente sunt locuinţe cu tehnologii incorporate, de la cuptoare conectate la mănuşi de bucătărie wireless, la băi cu cântar şi scanner, care te anunţă când te-ai îngrăşat sau oglindă cu zoom pentru pensat şi make up.
Smart homes nu înseamnă doar gadgeturi simpatice, care să te ajute prin bucătărie, ci conţin şi sisteme ultraperformante de securitate, surse de energie autonome, în caz de dezastru natural sau frigidere care te anunţă când s-a terminat laptele.
Citeşte şi IT& Gadgets: Top aplicaţii pe smartphone speciale pentru femei

Ce poate să facă o casă inteligentă?

Sistemele incorporate de casele inteligente cuprind o gamă largă de utilităţi:
Controlul prin telecomandă, smartphone, tabletă sau chiar comandă vocală al : sistemului de aer condiţionat, lumini, încuietori, servicii de urgenţă, smart TV, roboţi, sistemului de irigare a plantelor, hrănirea automată a animalelor de companie, etc.
Cu alte cuvinte, într-o astfel de casă, cafeaua se face singură când primeşte semnal că te-ai trezit, rufele sunt spălate periodic şi sortate pe culori de un robot, aspiratorul ocoleşte graţios pisica, iar piscina se curăţă singură de frunze şi insecte.
Toate acestea sună puţin SF, dar tehnologia a avansat destul de mult şi în curând vom ajunge acasă, vom pune geanta pe masă şi ea ne va plăti facturile, va comanda mâncare de la supermarket şi va descărca pozele făcute în excursie.

Citeşte mai departe şi află cine produce astfel de case inteligente şi află cât va costa una când vor fi disponibile pe piaţă, pe pagina următoare!
 
 

Page: 1 2

    
Vedete din Romania Vedete internationale