Sunt un bărbat frumos. Am casa mea, maşina mea, admiratoarele mele. Şi, pe deasupra, sunt poet. Trei cărţi publicate pentru care am primit premii, bani şi glorie…
… (desigur, atâta glorie câtă poate să aibă acum un poet).
Datorită cărţilor mele am ieşit pentru prima dată în străinătate. Am început să văd lumea asta mare şi largă invitat fiind tot mai des la festivaluri internaţionale de literatură, câştigându-mi încet-încet existenţa din scris. Voi împlini în curând 36 de ani şi iată că succesul pe care îl cunosc e tot mai mare- şi odată cu succesul se înmulţesc şi admiratoarele. Cum să te plângi având toate acestea?
Dar toate acestea nu mă ajută cu nimic pentru că toate acestea se văd aşa doar din afară.
Când, în aprilie, am ajuns la Stuttgart cu o bursă literară, am ştiut că asta trebuie să fac: să pun pe hârtie lucrurile care sunt cu adevărat irezistibile pentru mine. Pentru mine ca scriitor şi care mă fac, pe mine ca om, atât de nefericit.
Aşa am scris cartea aceasta. Vorbind despre nefericirea pe care ţi-o provoacă scrisul. Despre cum, iubind atât de mult propriul scris, ajungi să nu te mai poţi bucura de propria viaţă, de lucruri mărunte, de odihnă, de mâncare, de şofat. Căci odată intrat în vîrtejul ăsta al scrisului, nimic nu e mai irezistibil decât gândul la scris.
Şi cu fiecare pas, cu fiecare zi asta e ceea ce te preocupă cel mai tare. Nu mai poţi face ca lumea aproape nimic altceva: când te odihneşti ţi se pare că pierzi timpul, cînd stai cu cineva la cafea sau vizitezi un oraş la care pe vremuri nici n-ai visat- asemenea, gândul că trebuie să scrii, ca n-ai destul timp la îndemână ca sa scrii tot ceea ce vrei devine devastator. Nimic nu e mai irezistibil. Şi nimic nu îţi aduce o mai mare nefericire. Şi nu mai poţi da înapoi.
Acest text a fost scris pentru unica.ro de Dan Coman, autorul romanului „Irezistibil”.