Învățăturile lui Osho, o colecție marca Libertatea

.
Învăţăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor şi la un proces de conştientizare de sine.

Cărţile din seria „OSHO“ prezintă viziunea acestuia privind cele mai importante probleme pe care şi le pun oamenii interesaţi de ştiinţa transformării de sine şi de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieţii contemporane.

Apa a dispărut, luna a dispărut
De-a lungul întregii sale vieți (și mai cu seamă în ultima parte), Osho a acordat o importanță deosebită tradiției spirituale zen. Această serie de zece discursuri conține povestiri zen despre inteligența de dincolo de minte, adevărata inocență și absurdul ca metodă de meditație. Comentariile efectuate pe marginea acestor povestiri poartă amprenta inconfundabilă a lui Osho.

Puterea iubirii
Una dintre învățăturile prezente în mod constant în discursurile lui Osho este aceea că meditația și iubirea sunt cele două aripi de care are omul nevoie pentru a se înălța. În această carte, el subliniază încă o dată necesitatea absolută a iubirii în viața noastră – iubirea fiind antidotul tendințelor omenești distructive care au ajuns să pună în pericol însăși supraviețuirea noastră pe acest pământ.

Miracolul respectului de sine
Titlul acestei cărți e cât se poate de grăitor: respectul de sine poate să producă miracole în viața noastră. Osho exemplifică acest adevăr povestind numeroase episoade din viața sa – o viață neobișnuită, caracterizată de îndrăzneală, forță interioară și, desigur, un mare respect de sine. Este o carte în mare parte autobiografică, din care nu lipsesc învățăturile lui Osho, acestea împletindu-se firesc cu povestirile legate de întâmplări savuroase din viața lui.

Cartea chakrelor
O carte în care Osho vorbește despre centrii energetici numiți chakre, despre energia kundalini și despre modul în care cunoașterea acestora ne poate oferi o mai bună cunoaștere de sine, fiindu-ne totodată de ajutor în călătoria noastră spirituală – cea mai importantă călătorie din viața fiecărui om.

Aici și acum
În discursurile reunite în această carte, Osho abordează într-un mod foarte detaliat teme esoterice care, astăzi, preocupă aproape pe oricine: minciuna morții și adevărul vieții veșnice, reîncarnarea, spiritele invizibile care trăiesc printre noi, consecințele faptelor bune, respectiv ale nelegiuirilor pe care le comitem asupra vieților noastre viitoare. Poate că în nici o altă carte a lui Osho nu vom găsi atât de multe informații de natură esoterică, prezentate totodată într-un mod foarte accesibil.

Meditația
Adevărat manual de meditație, cartea include o gamă vastă de tehnici selectate din ceea ce a împărtășit Osho în numeroasele sale prelegeri despre procesul de intrare în meditație și aprofundarea meditației. Unele dintre tehnicile prezentate necesită un interval de timp alocat special, altele integrează meditația în activitățile cotidiene. Este una dintre cele mai populare cărți ale lui Osho și a fost deja tradusă în peste 30 de limbi.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton