O femeie a povestit pe internet o întâmplare din copilărie care i-a fost o adevărată lecție de viață.
“Trăiam într-o sărăcie lucie. Eram eu, sora mea mai mică, mama, tata și bunica. Singurele noastre venituri erau alocațiiile și banii pe care îi primea mama când mai cosea pentru vecine. Am trecut prin multe perioade când ni s-a tăiat curentul pentru că nu am plătit facturile la timp. A fost și o perioadă când ni s-a tăiat și gazul.
Cămara noastră era mai mereu goală. Mama și bunica mai făceau compoturi și gemuri din fructele pomilor pe care îi avea în curte sau fructe pe care le mai primeau de la vecini. Aveam și zacusă și alte zarzavaturi puse la borcan din cele pe care le creștea tata în curte.
Într-o zi, sora mea mai mică a venit alergând de la școală. I-a zis mamei că învățătoarea strânge mâncare pentru o familie foarte săracă din satul vecin și că e obligatoriu ca fiecare elev să aducă ceva.
Mama s-a supărat zicând că nu știe pe nimeni mai sărac ca noi. Bunica i-a pus ușor mâna pe buze.
– Mi-ești dragă, dar greșești. Nu trebuie să pui etichete de genul ăsta. Dacă îi tot spui fetei că e săracă, să crească și o să fie fată săracă. Mai e un borcan cu gem de vișine în cămară. Să-l ducă pe ăla.
Bunica a scos borcanul cu dulceață din cămară și l-a învelit cu ziar, așa că sora mea s-a dus mândră, a doua zi cu cadoul ei pentru săraci.
După această întâmplare, și eu și sora mea, de câte ori era o problemă în comunitatea noastră, începusem să credem că suntem o parte din soluție.
Chiar și acum, la locul nostru de muncă, ori de câte ori vedem pe cineva că are o zi grea îi aducem un ceai sau o cafea pentru a-i aminti că totul va fi bine și că oamenii buni există.”