În vacanța de vară, am promis cu toții că îi vom scrie doamnei Nicolae și îi vom povesti de plăntuțele noastre. Ne-a spus să folosim dicționarul dacă nu știm cum se scriu anumite cuvinte.
Toată vara am avut grijă de Roza. Am udat-o, i-am rupt frunzele uscate și am avut grijă să nu se usuce. Când a venit vremea rece am dus ghiveciul în casă, pe pervazul geamului.
Anii au trecut, Roza mea a făcut și ea pui, exact ca Veronica. I-am luat și i-am plantat în ghivece separate. Tata îi lua și îi vindea la el la serviciu. Cu banii obținuți cumpăram pământ bun și ghivece noi. Cu timpul, mi-am deschis o mică afacere.
Datorită Veonicăi am devenit extrem de interesat de plantele decorative. Tata m-a încurajat tot timpul.
Într-o zi, ani mai târziu, am primit un telefon care mă anunța că doamna Nicolae a murit. Am simțit că trebuie să merg la înmormântare.
Au venit aproape toți elevii pe care i-a învățat să scrie și să citească. Veronica a fost și ea prezentă, unul dintre foștii mei colegi a adus-o și a pus-o lângă coșciug.
S-a vorbit frumos despre doamne Nicolae, oamenii au plâns aducânu-și aminte de momentele frumoase trăite alături de ea.
Bogdan, unul dintre ultimii băieți care și-a primit ghiveciul acum mulți, mulți ani a spus că de fiecare dată când citește eticheta unui produs în supermarket își aduce aminte de doamna Nicoale. Tot el a lăsat o coroană superbă. Pe ea era atașat mesajul “Dacă poți să citești asta, mulțumește-i unei învățător. Mulțumesc, doamna Nicoale.”